Bulgaria cere UE să renunţe la MCV: Ministrul bulgar de externe s-a întâlnit cu ambasadorul român la Sofia

Ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov (foto), a cerut Uniunii Europene să renunţe la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), instrument utilizat de Comisia Europeană pentru monitorizarea României şi Bulgariei, transmite Mediafax.

Potrivit site-ului Novinite.com, Daniel Mitov a cerut Bruxellesului să anuleze Mecanismul de Cooperare şi Verificare, introdus în 2007, în momentul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

În cursul unei întrevederi pe care a avut-o cu ambasadorul României la Sofia, Anton Păcureţu, şeful diplomaţiei bulgare a pledat ca cele două ţări să manifeste o atitudine de „sprijin reciproc”, în scopul facilitării admiterii în Spaţiul UE de liberă circulaţie (Schengen).

Săptămâna trecută, vicepremierul bulgar Meglena Kuneva avertiza că România şi Bulgaria ar putea fi evaluate separat de către Uniunea Europeană şi că România ar putea adera la Schengen mai devreme.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Pentagonul e falit din cauza războiului cu Iranul

    Pentagonul se confruntă cu o lipsă bugetară severă pe...

    Zelenski l-a schimbat pe șeful Armatei in urma protestelor de stradă

    Mihailo Drapaty, comandantul Forțelor Întrunite ale Armatei Ucrainene, va...

    Financial Times: Declinul superputerii agricole a Americii

    Statele Unite sunt pe punctul de a-și pierde poziția...

    Scandalul ia amploare la vârful armatei ucrainiene

    Forțele Armate Ucrainene se confruntă cu probleme grave de...

    Articole relationate

    Categorii populare