SRI a pus mâna și pe ANAF/ UPDATE: Șeful ANAF confirmă

Noul șef al ANAF, Daniel Diaconescu, numit joi seară de premierul Dacian Cioloș a fost ofițer al SRI, a afirmat jurnalistul Sabin Orcan de la B1 TV.

Orcan a spus joi seară în emisiunea sa că Diaconescu își ascunde CV-ul, prezentând mediei doar unul incomplet ceea ce este contrar legii. Jurnalistul a sugerat că acesta vrea să ascundă faptul că a lucrat la SRI.

Sabin Orcan a precizat că potrivit informațiilor sale Diaconescu a fost ofițer al SRI până în 2001-2002 când a ajuns în Corpul de Control al premierului Adrian Năstase.

UPDATE: Înainte de a ajunge la ANAF, Dicaonescu a fost ofiţer SRI Argeş şi, ulterior, ofiţer al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul SRI. Informaţia a fost confirmată, pentru STIRIPESURSE.RO, de cabinetul noului şef ANAF. De la SRI, a ajuns în Corpul de Control al premierului Adrian Năstase.

În 2005, Diaconescu a ajuns la ANAF.

Acesta a ocupat funcția de director general al Direcției Generale de Informații Fiscale în cadrul ANAF.

În perioada 2005-2009, Daniel Diaconescu a condus Direcția Analiză Date din cadrul Departamentului de Luptă Antifraudă. A fost implicat în proiecte de identificare, prevenire și combatere a fraudării asistenței financiare europene în România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare