Ministrul de externe Comănescu, festival de limbă de lemn la New York

Diplomația multilaterală a fost și va rămâne o prioritate a politicii externe a României, iar sistemul ONU va continua să reprezinte spațiul în care țara noastră își promovează interesele naționale, aducându-și, în același timp, contribuția în domeniile păcii și securității internaționale, a declarat ministrul Lazăr Comănescu, într-un mesaj transmis la celebrarea a 60 de ani de la de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite.

Textul prezentat de agenţia naţională de ştiri Agerpres e halucinant.

Ministerul Afacerilor Externe salută împlinirea, la 14 decembrie, a 60 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite, se arată într-un comunicat al MAE transmis duminică AGERPRES.

Astfel, în urmă cu șase decenii, la 14 decembrie 1955, a fost adoptată Rezoluția 995 a Adunării Generale a ONU prin care România, alături de alte 15 state, a fost admisă ca membru al Organizației Națiunilor Unite. România a fost, în tot acest timp, un membru activ al Organizației, cu inițiative și propuneri constructive de acțiune în cele trei domenii majore de activitate: pacea și securitatea internațională, dezvoltarea și drepturile omului.

Cu acest prilej aniversar, ministrul Lazăr Comănescu a transmis un mesaj.

„Diplomația multilaterală a fost și va rămâne o prioritate a politicii externe a României. Sistemul ONU va continua să reprezinte spațiul în care România își promovează interesele naționale, aducându-și, în același timp, contribuția în domeniile păcii și securității internaționale, dezvoltării, drepturilor omului și în cel umanitar, la nivel mondial”, a spus ministrul de Externe, potrivit comunicatului.

El a transmis mulțumiri și felicitări diplomaților care au lucrat cu dăruire și profesionalism în minister și în misiunile permanente ale României din centrele diplomației ONU.

„Datorită lor, România a putut să se afirme ca un membru activ al Organizației și să aibă contribuții semnificative la progresul acesteia. Exprim aceeași gratitudine și pentru cei peste 200 de diplomați și experți români care au avut o contribuție importantă la activitățile sistemului ONU în calitate de funcționari internaționali”, a adăugat Lazăr Comănescu.

În opinia sa, diplomația română „va continua să fie la fel de activă și pe viitor pentru atingerea obiectivelor prioritare pentru România, în acest cadru multilateral”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare