Ungaria către Uniunea Europeană: IPOCRIŢILOR

Ungaria a acuzat vineri Uniunea Europeană de „ipocrizie” după începerea construcției în mai multe țări din UE a unor garduri la frontiere pentru controlul afluxului de migranți și refugiați, în condițiile în care Budapesta a fost aspru criticată pentru aceeași măsură, relatează AFP, conform Agerpres.

‘Nu amuză pe nimeni să construiască un gard la frontieră. Nu am făcut acest lucru pentru plăcerea noastră. Dar a trebuit să ne apărăm pentru că nu a existat nicio soluție europeană comună”, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, vineri, la Praga.

Szijjarto s-a pronunțat în cadrul unei conferințe de presă organizată la sfârșitul unei reuniuni a miniștrilor de externe din grupul V4 (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia) și din alte câteva țări europene.

Slovenia a început miercuri să ridice un gard de sârmă ghimpată la granița cu Croația, în timp ce Austria a anunțat vineri că va ridica un gard cu o lungime de 3,7 kilometri la frontiera sa cu Slovenia.

‘Am fost văzuți ca niște fasciști și dictatori, drept cineva ale cărui valori nu erau conforme cu cele ale UE’, a insistat șeful diplomației ungare. ‘Și acum mă uit la țările vecine. Ce fac ele? Ridică ‘obstacole tehnice’ la frontiere. Însă ce înseamnă asta, obstacole tehnice? Înseamnă garduri și sârmă ghimpată’, a mai spus el.

‘Este doar ipocrizie’, a spus Szijjarto, adăugând că ‘Ungaria este până în prezent singura țară care a putut să oprească cu succes acest aflux’.

Declarațiile sale l-au înfuriat însă pe vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care, în prezența jurnaliștilor, l-a întrebat pe ministrul ungar dacă ‘este un succes că nimeni nu mai merge în Ungaria?’.

‘Definiția mea de succes este să reușim să rezolvăm această problemă. Și pentru a rezolva această problemă, noi trebuie să lucrăm împreună ca europeni’, a mai spus Timmermans.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Războiul din Iran aproape a blocat economia zonei euro

    Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    Articole relationate

    Categorii populare