spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.5 C
București

AFP: Analiza cutiilor negre ale Airbusului prăbușit în Egipt privilegiază teoria unui atentat

Analiza celor două cutii negre ale avionului Airbus 321, aparținând companiei ruse Metrojet (cunoscută și sub numele de Kogalâmavia), care s-a prăbușit sâmbătă la scurt timp după decolarea de pe aeroportul stațiunii egiptene Sharm el-Sheikh, confirmă caracterul ‘brusc’ și ‘brutal’ al evenimentului care a provocat intrarea aeronavei în picaj, a declarat pentru AFP o sursă apropiată anchetei.

Conform informațiilor relevate de cutiile negre (cea care stochează datele privind parametrii de zbor — Flight Data Recorder — și cea a înregistrat discuțiile din cabina de pilotaj) totul s-a desfășurat normal atât în privința instrumentelor cât și a discuțiilor dintre piloți până în minutul 24 al zborului, când firul ambelor cutii negre s-a întrerupt, fapt care indică de obicei ‘o decompresie explozivă bruscă’.

Acceași sursă menționează că fotografiile cu resturile avionului sugerează o multitudine de impacturi provocate de o forță ce acționează dinspre interiorul fuselajului, element ce vine în sprijinul teoriei unei explozii. ‘Ipoteza unei explozii provocate de o defecțiune tehnică, incendiu sau altceva este extrem de puțin probabilă, întrucât în acest caz cele două cutii negre ar fi semnalat ceva și/sau piloții s-ar fi manifestat’, mai menționează sursa citată.

Conform informațiilor cunoscute până în prezent, avionul, care avea 224 de persoane la bord, a intrat într-un picaj abrupt când a ajuns la altitudinea de circa 9.400 de metri, unde se pare că s-ar fi dezintegrat după ce coada s-a desprins de restul fuselajului.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat imediat că este responsabilă pentru acest eveniment, dar autoritățile egiptene și ruse au negat constant ipoteza atacului, ce a fost susținută în ultimele zile de SUA și Marea Britanie. Totuși, președintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri suspendarea tuturor zborurilor companiilor aeriene ruse către Egipt, țară unde în prezent se află circa 45.000 de turiști ruși. Anterior mai multe state au emis alerte de călătorie pentru Egipt, iar premierul britanic David Cameron a dispus întreruperea zborurilor către Sharm el-Sheikh, unde au fost totuși trimise 29 de avioane pentru a recupera turiștii britanici aflați acolo în vacanță.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare