spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

ESTE NORMAL? Militarii, în vizită la școli și licee ca să îi convingă pe tineri să se înroleze

Armata Română vizitează săptămâna aceasta 80 de şcoli şi licee din ţară ca să îi convingă pe tineri să se înroleze. Instituţia în care românii au cea mai mare încredere a pregătit demonstraţii cu arme, expoziţii cu echipamente şi destăinuiri ale militarilor cu experienţă în misiuni externe. Vor să explice tinerilor ce înseamnă viaţa în Armată şi eventual să îi convingă să urmeze această carieră, transmite Digi 24.

Zeci de elevi de la liceul de Arhitectură din Bucureşti au tras pentru prima dată cu o armă adevărată. Fără muniţie, dar asta nu i-a împiedicat să îşi imagineze altceva.

Militarii au venit însă cu gânduri serioase. Să le arate elevilor ceva din viaţa din Armată şi din teatrele de operații. Chiar cu părţile mai triste.

„Am o misiune în Afganistan, de şapte luni de zile. Am fost chiar într-o zonă plină de incidente. Acei eroi de război veterani care luptă pentru ţară şi la un moment dat se întorc fără o mână sau cu picioarele amputate”, povestește Gheorghe Bîca, de la Batalionul 313 Cercetare.

Militarii sunt nişte oameni minunaţi. Considerăm noi că sunt prea puţin cunoscute poveştile lor în mediul civil. Aflăm de militari în momentul în care sunt inundaţii sau populaţia are nevoie de ei şi sunt mereu la datorie”, spune Otilia Sava, secretar de stat în MAPN.

Puţini tineri sunt însă atraşi de haina militară.

Mă mai gândesc la chestia asta. E interesant să îmi apăr ţara sau să fac ceva pentru aceasta ţară”.

Să fii militar e ceva foarte greu. Nu e o meserie pentru toţi. Nu mi-ar plăcea aşa ceva. Să mă duc să stau eu prin bază sau în caz de ceva să te duci imediat pe front, că eşti primul pe care îl ia”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare