Liderii PRO RUȘI au BLOCAT centrul Chișinăului și AMENINȚĂ cu paralizarea drumurilor naționale. PLANUL B

Liderii moldoveni pro-ruși Igor Dodon și Renato Usatîi au dat startul așa-numitului „plan B”, cerându-le susținătorilor lor să ocupe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, astfel că multe dintre cele circa 300 de corturi care erau amplasate până acum pe trotuare au fost mutate pe carosabil în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează sâmbătă Unimedia, care adaugă că cei doi amenință acum cu paralizarea drumurilor naționale, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, Igor Dodon, liderul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), a scris în rusă pe pagina sa de Facebook„acesta este doar începutul. Mai departe și mai mult”.

Potrivit PSRM, acest așa-numit plan B a fost realizat după ce președintele Nicolae Timofti a refuzat să-și dea demisia după ultimatumul lansat de proruși.

Totodată, Igor Dodon și controversatul om de afaceri Renato Usatîi, lider al formațiunii „Partidul Nostru”, au anunțat că ar putea bloca unele drumuri naționale dacă revendicările lor nu vor fi îndeplinite. De asemenea, cei doi au anunțat într-o conferință de presă comună că anumite străzi din Chișinău ar putea fi blocate de corturi nu doar în zilele de weekend.

„Noi am închis bulevardul central pentru două zile. Acesta este abia începutul planului B. Dacă nu va fi nicio reacție, adică demiterea președintelui, atunci ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută se va repeta, doar că în zilele de lucru’, a declarat Renato Usatîi.

O alta cerință este convocarea pentru duminică, 4 octombrie, a unei ședințe extraordinare a Parlamentului „pentru a pune în discuție cerințele poporului”. „Mâine (duminică), cei 24 de membri ai fracțiunii socialiștilor, la ora 11.00, se vor afla în clădirea Parlamentului. Îi îndemnăm pe deputații independenți să se alăture. Încă mai avem posibilitatea de a soluționa problema fără destabilizarea situației sociale din Moldova’, a spus Igor Dodon, potrivit IPN.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare