În noiembrie 2004, pentru o perioadă de 20 de ani, între Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) şi UTI se încheia un contract pentru realizarea unui gard în Portul Constanța, chipurile pentru protejarea frontierei estice a Uniunii Europene. Valoarea iniţială a înţelegerii a crescut de la 60 la 100 de milioane de euro, iar prejudiciul, la nivelul anului 2015, s-ar ridica la 40 milioane de euro, scrie Replica de Constanța.
Un angajat bucureştean al UTI a trimis către „Replica” o serie de informaţii extrem de interesante despre derularea contractului cu Portul Constanţa:
În 2004, firma UTI Italy, care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu marinăria, semnează un contract de zeci de milioane de euro cu Administraţia Porturilor Constanţa, pentru a construi un gard. 60 de milioane de euro pentru un gard şi paza lui.
Plus ceva comunicaţii. UTI Italy dispare imediat după semnarea contractului şi apare UTI Servicii Portuare, cu 0 lei şi 0 angajaţi, proaspăt deschisă în 2004. Sute de angajaţi ai portului, foştii angajaţi pe post de paznici în cele 15 porţi de intrare în Portul Constanţa sau de la Sucursala Comunicaţii au fost daţi afară ca să facă loc celor de la nou născutul UTI. Cum Portul Constanţa este declarat zonă liberă, gardul pe care chipurile s-a angajat UTI să-l construiască capătă peste noapte statut de frontieră de stat a României.
Şi, pentru că este frontieră de stat, deci ţine de zona militară şi de importanţă strategică, UTI face un deviz de aproape 60 de milioane de euro, chipurile plin cu chestii militare ultrasecrete (în realitate, nişte camere video amărâte, chioare şi complet inutile, vândute de 100 de ori preţul de achiziţie, dar botezate în fel şi chip să pară altceva).
Plus nişte monitoare de securitate, de unde să verifice UTI cine intră şi cine iese din port şi, mai ales, cu ce marfă”. În paranteză fie spus, fostul preşedinte Traian Băsescu şi ministrul de atunci al Transporturilor, Gheorghe Dobre, spuneau răspicat, în 2005, că celebrul gard pentru care Portul Constanţa s-a obligat să plătească 60 de milioane de euro, este complet inutil.
Curtea de Conturi, la 7 ani de la semnarea contractului, vine în control şi face un raport în care scrie negru pe alb că gardul ultrasecret lipseşte, dar că banii s-au încasat de către UTI în totalitate şi chiar în plus: până la data controlului din 2011, portul plătise bine mersi tot gardul, ca şi cum ar fi fost gata 100%, dar că s-ar făcut şi paza pe lângă gardul imaginar, tot 100% şi chiar în plus. Din 10 km de gard, Curtea spune că lipsesc 4,2 km, adică UTI a construit doar porţiunile de la intrările în port, pentru a avea motiv să încaseze celebra taxă de intrare în port.
Taxa de intrare în port este de două ori mai mare decât taxa de la Feteşti (sistem de taxare făcut tot de UTI) şi este plătită de toţi angajaţii ce lucrează pe platforma portuară (cam 40.000 de oameni), de toate firmele şi de toate autovehiculele. Dar, cum termenul de 7 ani este cel de prescriere al actelor de evaziune, Curtea s-a mulţumit să constate că mai lipsesc doar 400.000 de euro”. Constatările apar în decizia Curţii de Conturi nr. 19/29.04.2011, ca urmare a controlului de fond din 2011, precum şi în raportul din 08.04.2015.
Ilegalităţile au fost confirmate apoi şi de către instanţa constănţeană, în speţa în care portul a dat în judecată Curtea de Conturi, cu UTI ca intervenient, în dosarul 798/36/2011, parţial prin sentinţa civilă nr. 4391/22.11.2013 a Tribunalului, ulterior prin sentinţa civilă nr. 93/04.06.2014. „Urmează un proces de 4 ani, portul contestând cot la cot cu UTI decizia Curţii, în urma căruia Tribunalul Constanţa spune răspicat: directorii portului au avizat la plată către UTI lucrări neexecutate, fictive sau inutile şi decide ca directorii din port care au decis plata acestor facturi fanteziste sunt responsabili de recuperarea prejudiciului în termen de 3 luni de la pronunţarea sentinţei.
Curtea de Conturi revine în în control în 2015 şi constată că nu s-a preocupat nimeni de recuperarea pagubelor. Mai mult, face o reevaluare a situaţiei şi stabileşte că prejudiciul real este, de fapt, de 4 milioane de euro (deoarece între timp marile sisteme speciale se stricaseră şi nu mai erau bune de nimic). Extrem de interesant, Curtea face o reevaluare a gardului, constată că şi după 4 ani e lipsă, dar nu spune un cuvânt de penalităţile aferente, penalităţi care, după atâţia ani de la marea escrocherie, ar fi dus la triplarea pagubei. La 100 de milioane plătiţi pentru un gard, pe regula de trei simplă, gardul lipsă de 4,2 km reprezintă 40 de milioane de euro, nu 4 milioane şi, evident, nu 400.000.
Gardul, devenit în acte element strategic de securitate naţională, este un simplu gard de sârmă, mai mult lipsă, care stă să cadă. În loc ca paza portului să fie asigurată de grăniceri, poliţia portului sau chiar de administraţia portului, lucrurile stau pe dos: autorităţile cer voie firmei UTI să vadă cine intră şi cine iese din port! Ironic, aceasta nu este o afirmaţie gratuită. În decizia instanţei apare menţionată pledoaria apărătorilor UTI (Stoica şi Asociaţii) care spun că gardul va fi predat portului de către UTI abia în 2024.
Până la predare, gardul este în proprietatea UTI şi, nefiind predat către port, nu există prejudiciu produs la port. Deci şi sistemele video de peste gard sunt la UTI. Şi toate filmările, înregistrările etc sunt la UTI. Evident, instanţa a respins ideea că nu ar fi fost produs nici un prejudiciu, dar UTI a spus cu subiect şi predicat că, de fapt, portul nu are gard. Gardul vechi al portului a fost dărâmat şi a dispărut din acte, iar gardul nou nu există. România nu are frontieră! Dacă gardul nu-i aparţine portului, nici în acte şi nici în teren nu există, întrebarea ce trebuie pusă este: de ce portul plăteşte lunar rate la acest gard fantomă?
400.000 de euro pe lună, timp de 20 de ani, adică 100 de milioane de euro, sunt viraţi regulat către UTI
