Jurnalistă pro PNL explică scandalul întâlnirii lui Bolo cu presupusa mită din PNL Vaslui: Hai să fim realiști: liberalii au datorii de peste 150 de milioane de lei

Foarte multă vorbărie pe tema primirii de către premierul Bolojan a șefului Trezoreriei PNL, care a târât după el un șmecher. Mulți spun că premierul nu trebuia să-l primească pe cel care se ocupa de banii partidului liberal, ”nu la Guvern”. Hai să fim realiști: Bolojan este președintele PNL, iar liberalii au datorii de peste 150 de milioane de lei, e drept cheltuieli de campanie, dar prin vară nu aveau 14 milioane de lei pentru a achita o scadență urgentă, a scris pe facebok jurnalista pro PNL si USR Lia Moise explicând presupusul scandalul de corupție din PNL Vaslui,

Deci, ladies&gents of the press, ce trebuia să facă premierul, președinte al unui partid cu probleme financiare acute? Să-l trimită pe un vicepreședinte să discute cu trezorierul partidului? Să se spele pe mâini? Dacă, în ipoteza unui trezorier corect și bine pregătit, acesta ar fi cerut o întrevedere scurtă cu președintele partidului pentru că era vreo urgență financiară? În alt registru cele două tentative de compromitere de săptămâna trecută, par un aranjament bine coordonat și prost executat, mai spune Moise.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare