spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

EXCLUSIV/Spion al armatei siriene publică pe facebook fotografii cu teroriștii ISIS ajunși în Germania și cu militarii ruși din Siria

Daniel Alawi, un spion al armatei siriene, publică pe facebook câteva informații interesante despre teroriștii ISIS, dar și despre militarii ruși ajunși în Siria. 

Conform datelor de pe contul de socializare, Alawi ar lucra la serviciul de spionaj militar sirian. El publică, de altfel, și fotografii cu teroriștii ISIS ajunși în Germania, cu militarii rușii ajunși în Siria, dar și cu cadavrele unor teroriști ai Organizației Statul Islamic uciși de armata siriană.

Informațiile nu pot fi confirmate din alte surse, dar Alawi care se declară un fidel al lui Bashar el Assad, dar și mare admirator al Rusiei, pare că are acces la informații importante.

Trei teroriști ISIS ar fi ajuns deja în Germania Federală conform acestuia. Un al patrulea a fost deja menționat într-o relatare anterioară FLUX 24.

CITIȚI ȘI:Noapte bună, Merkel! Comandanți ai grupărilor teroriste se află deja în Berlin – FOTO

Ahmad Abdul Alhazha, comandant al unei rețele teroriste musulmane se află deja în Berlin, alături de alți teroriști. Acesta se afla printre refugiații care au fost primiți de germani, scria acum câteva zile FLUX 24.

terorist1 Daniel Alawi prezintă și alți trei teroriști ISIS,aflați acum în Germania, a căror identitate nu o dezvăluie însă.

terorist1terorist2terorist 3Dar Daniel Alawi prezintă și dovezi ale prezenței militare rusești în Siria, fotografii cu militari, dar și cu transporturi de armament într-un port, acesta declarându-se un fan al Rusiei.

rusi1rusi2rusi3

De asemenea, acesta are acces și la unele operațiuni militare, unde a fotografiat militanți ISIS uciși.

isisucis

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare