Sarkozy vrea ca tabărele refugiaților să fie la granițele României, în Bulgaria și Serbia

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a pledat sâmbătă pentru înființarea de centre de primire în Africa de Nord, Serbia sau în Bulgaria care să acorde sau nu statutul de refugiat politic imigranților înainte ca aceștia să intre în spațiul Schengen, relatează AFP, conform Agerpres.

Sarkozy a făcut această afirmație în localitatea La Baule, la o tabără de vară regională a partidului său, Republicanii, și a făcut un apel la „reînființarea” spațiului de liberă circulație format din 26 de țări.

„Nu cred într-o reformă a Schengen. Trebuie să reînființăm Schengen în Europa”, a spus președintele Republicanilor, cu „condiția prealabilă” ca toate statele membre să aibă „aceeași politică migratorie”.

Potrivit fostului șef de stat, „statutul de refugiat politic trebuie refuzat sau acordat înainte să fie traversată Marea Mediterană. După aceea, este prea târziu!”, preconizând amenajarea de „centre de primire în țări din Africa de Nord care vor dori să le găzduiască sau în Serbia și în Bulgaria, țări care nu sunt în Schengen”.

„Am spune ‘da’ sau ‘nu’ statutului de refugiat politic, dar nu am avea drama din Mediterana”, a adăugat Sarkozy.

Marile său rival pentru învestitura partidului pentru o candidatură la prezidențialele din 2017, Alain Juppé, a făcut apel „să se facă distincție între imigranții economici și refugiați”.

„Franța trebuie să-și asume partea sa de probleme, dar nu pe toate. În caz contrar, vor exista veritabile seisme politice și economice”, a avertizat Alain Juppé.

El susține că trebuie preluat din nou controlul asupra situației. „François Hollande și Angela Merkel propun organizarea de centre de primire de urgență în Italia și în Grecia pentru a distinge între solicitanții de azil și imigranții economici. Să le facem (…) Există bărbați și femei care vin din țări în care nu sunt persecutați și nu au dreptul să solicite azil”, a spus Alain Juppé.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Problema penală a contractului prezidențial de lobby: ÎN ROMÂNIA ESTE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

    Administrația Prezidențială a președintelui Dan ne-a oferit un rar...

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    Articole relationate

    Categorii populare