Deutsche Welle: Schimb neoficial de „prizonieri” între Chișinău și Tiraspol?

RELATARE A CORESPONDENTULUI DEUTSCHE WELLE LA CHIȘINĂU, VITALIE CĂLUGĂREANU:

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au reținut un ministru adjunct al Sănătății și o echipă de jurnaliști TV din Republica Moldova. Asta după ce Chișinăul a interzis intrarea și ieșirea din Moldova a mașinilor cu plăcuțe transnistrene de înmatriculare, iar poliția moldovenească a reținut trei milițieni transnistreni în timp ce încercau să răpească un cetățean moldovean la Hâncești, pe malul drept al Nistrului.

Potrivit unui anunț al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, începând cu 1 septembrie, intrarea și ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova a automobilelor cu numere transnistrene este interzisă. Autoritățile de la Chișinău susțin că astfel se conformează Convenţiei internaţionale cu privire la circulaţia rutieră din 08.11.1968 şi Regulamentului circulaţiei rutiere din 2009. Conform precizărilor făcute ulterior, şoferii care se află pe teritoriul Republicii Moldova cu autoturisme înmatriculate în Transnistria vor putea circula fără probleme, însă nu vor putea ieşi din țară. Cei care sunt peste hotare, vor putea reveni în Moldova, însă nu vor mai putea ieşi, iar cei care vor să traverseze frontiera pentru prima dată cu o maşină înmatriculată într-un stat nerecunoscut – nu o vor mai putea face.

Milițienii transnistreni sechestrează persoane pe malul drept al Nistrului

Pretinsul „ministru de externe” al Transnistriei, Nina Ștanski, s-a declarat mâhnită de decizia Chișinăului și a solicitat implicarea reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic, „pentru a nu admite creșterea tensiunilor”.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliția moldovenească a anunțat despre reținerea a trei milițieni transnistreni tocmai la Hâncești, satul Crasnoarmeiskoe (la aproximativ 75 km de regiunea transnistreană), în timp ce încercau să răpească o persoană suspectată de comiterea unui presupus delict în regiunea transnistreană.

Schimb de „prizonieri”: trei răpitori de persoane pentru un ministru adjunct

A doua zi, presa de la Chișinău a semnalat reținerea de către organele de forță din Transnistria a ministrului adjunct al Sănătății din Republica Moldova, Gheorghe Țurcanu. Potrivit portalului de știri moldova.org, acesta se întorcea de la rude (din Transnistria) și nu a fost lăsat să treacă pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău. El a fost eliberat abia spre seară, după ce milițienii transnistreni reținuți pentru „răpire și sechestrare de persoane” au trecut mai întâi de la MAI în custodia procurorilor moldoveni, iar ulterior au fost eliberați. Portalul realitatea.md scrie cu referire la surse din MAI că milițienii transnistreni au fost eliberați „la comandă politică, pentru a nu provoca un scandal”.

Jurnaliști sechestrați la Dubăsari

Presiunile asupra Chișinăului nu s-au oprit aici. Marți, 1 septembrie, o echipă a postului de televiziune Publika TV din Chișinău a fost reținută la Corjova (localitate din zona de securitate, aflată sub jurisdicția Republicii Moldova) în timp ce realiza un reportaj despre începutul noului an de studii. Deși aveau autorizaţie din partea Comisiei Unificate de Control, jurnaliștii au fost duşi la sectorul de miliţie din Dubăsari și se află acolo până în prezent.

După anunțul Chișinăului privind restricțiile de circulație a mașinilor cu numere transnistrene, șeful administrației separatiste de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a amenințat că va bloca „circulația oamenilor” ca măsură de răspuns dacă poliția moldovenească „nu va permite trecerea automobilelor cu plăcuțe transnistrene prin punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare