SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim în sănătatea mehedințenilor și să dezvoltăm servicii medicale care răspund nevoilor Astfel ,pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă vor putea beneficia de servicii medicale specializate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, fără a mai fi nevoiți să parcurgă sute de kilometri până la centrele universitare din Craiova, Timișoara sau București pentru accesul la acest program.

Până în prezent, lipsa unui centru acreditat în județ îi obliga pe pacienți să se deplaseze în alte județe pentru includerea și monitorizarea în cadrul programului, ceea ce presupunea costuri suplimentare, timp pierdut și dificultăți pentru pacienți și aparținătorii acestora.

La nivelul județului Mehedinți, aproximativ 50 de pacienți eligibili anual vor putea beneficia de acces mai facil la tratamente specifice, monitorizare neurologică și continuitatea îngrijirilor medicale.

Includerea în program valorifică pregătirea echipei medicale din cadrul Secției Neurologie, infrastructura și posibilitățile de investigație și monitorizare ale spitalului.

Această realizare înseamnă mai mult decât extinderea serviciilor medicale. Înseamnă grijă față de pacienți, sprijin pentru familiile lor și acces la tratament specializat mai aproape de casă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Articole relationate

    Categorii populare