Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat panouri fotovoltaice, au investit bani proprii – uneori beneficiind și de programe publice – și produc energie electrică. Consumă o parte, iar surplusul îl introduc în rețea. Au făcut, cu alte cuvinte, exact ceea ce statul român și Uniunea Europeană le-au cerut: au investit în energie regenerabilă, au contribuit la reducerea importurilor și la creșterea securității energetice, afirmă fostul premier Adrian Năstase pe blogul său.
CE MAI SUSȚINE ADRIAN NĂSTASE:
Numai că relația dintre statul român și prosumatori are deja o istorie care merită privită mai atent.
O lege din 2018 și o primă întârziere
Noțiunea de „prosumator” a fost introdusă explicit în legislația românească prin Legea nr. 184/2018, publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2018 și intrată în vigoare la 23 iulie. Legea recunoștea dreptul micilor producători de energie regenerabilă de a-și consuma producția și de a vinde surplusul către furnizor. Era un pas important.
Legiuitorul stabilise însă și ceva foarte precis: ANRE trebuia să actualizeze cadrul de reglementare în termen de 90 de zile. Ce s-a întâmplat? Reglementările esențiale au fost adoptate de ANRE prin Ordinele nr. 226 și 227 abia la 28 decembrie 2018, la mai bine de cinci luni după intrarea în vigoare a legii.
Cu alte cuvinte, legea exista, dreptul exista, dar mecanismul prin care cetățeanul putea beneficia efectiv de acel drept a trebuit să aștepte. Oricum, sa treaca vara!
O primă lecție despre diferența dintre adoptarea unei legi și aplicarea ei.
Compensarea cantitativă și cele 24 de luni
La sfârșitul anului 2021 a fost făcut un nou pas. Prin OUG nr. 143/2021 s-a introdus mecanismul de compensare cantitativă pentru prosumatorii cu instalații de până la 200 kW.
Ideea era simplă: energia pe care prosumatorul o livrează în rețea se compensează cu energia pe care o consumă. Dacă produce mai mult decât consumă, surplusul poate fi reportat. Numai că reportarea putea ajunge până la 24 de luni.
Aici apare o întrebare foarte simplă. Ce se întâmplă cu energia în aceste 24 de luni? Evident, energia electrică nu este pusă într-un depozit și păstrată până când prosumatorul își primește banii. Energia intră imediat în sistem. Este consumată. Este facturată. Este plătită de alți consumatori. În schimb, prosumatorul poate aștepta.
Asociațiile prosumatorilor au descris această situație printr-o formulă sugestivă: o creditare fără dobândă a furnizorilor de către prosumatori. Formula poate fi discutată. Realitatea economică din spatele ei este însă greu de ignorat.
Prosumatorii au devenit o adevărată centrală electrică
Mai există un element care schimbă dimensiunea problemei. Nu mai vorbim despre câteva mii sau câteva zeci de mii de proprietari care și-au instalat panouri pe acoperiș. La sfârșitul anului 2025, România ajunsese la aproximativ 297.000 de prosumatori, iar puterea instalată cumulată depășise deja 3.000 MW. Pentru comparație, cele două reactoare nucleare de la Cernavodă au împreună o putere instalată de aproximativ 1.400 MW.
Desigur, comparația trebuie făcută cu prudență. Un MW fotovoltaic nu este echivalent cu un MW nuclear: panourile produc numai atunci când există soare, iar factorul lor de capacitate este mult mai redus. Dar comparația ne arată dimensiunea investiției făcute în producția de energie de sute de mii de cetățeni români.
Și mai importantă este cantitatea de energie efectiv livrată sistemului.
În 2024, prosumatorii au injectat în rețea aproximativ 1,24 TWh de energie electrică.
În 2025 – aproximativ 1,77 TWh.
Aproape 3 TWh în numai doi ani.
Într-un singur an, cantitatea injectată a crescut cu aproximativ 43%.
Într-o perioadă de criză energetică, în care discutăm despre securitate energetică, despre importuri, despre prețuri și despre necesitatea construirii unor noi capacități de producție, aproape 300.000 de români au construit împreună, în mare măsură din investițiile lor, o uriașă centrală electrică descentralizată.
Energia lor intră în sistem astăzi. Nu peste 24 de luni.
Cu cât cumpără furnizorul și cu cât cumpărăm noi?
Ajungem la partea cea mai interesantă.
Cu cât este valorizată energia pe care prosumatorul o introduce în rețea și cât costă energia atunci când este cumpărată de consumator?
Trebuie făcută aici o precizare importantă.
Nu putem compara mecanic prețul energiei active plătit prosumatorului cu prețul final de pe factura consumatorului. În prețul final intră distribuția, transportul, serviciile de sistem, taxele, contribuțiile și TVA.
Cu această precizare, cifrele rămân însă interesante.
Într-un exemplu prezentat chiar de PPC pentru anul 2026, energia livrată de prosumator este valorizată la aproximativ 0,425 lei/kWh, în timp ce energia cumpărată de consumator din rețea ajunge în exemplul respectiv la aproximativ 1,20 lei/kWh, preț final.
Într-un exemplu publicat de E.ON, energia livrată de prosumator este valorizată la aproximativ 0,624 lei/kWh, în timp ce energia consumată ajunge la peste 1,15 lei/kWh, înainte de toate componentele finale ale facturii.
Hidroelectrica are o abordare ceva mai transparentă: pentru prosumatorii de până la 200 kW, prețul energiei active cumpărate de la prosumator este declarat identic cu prețul energiei active furnizate. În oferta actuală, acesta este de aproximativ 0,599 lei/kWh, la care se adaugă componentele reglementate pentru a ajunge la prețul final plătit de consumator.
Nu afirm, deci, că diferența dintre 40–60 de bani și 1,20–1,50 lei reprezintă profitul furnizorului. Ar fi incorect. Dar cred că avem dreptul să punem o altă întrebare: cât câștigă efectiv furnizorii din energia produsă de prosumatori?
Și de ce această cifră nu este prezentată într-o formă simplă și transparentă publicului?
Energia circulă. Banii pot aștepta
Să luăm un exemplu simplu.
Un prosumator produce astăzi 1.000 kWh pe care nu îi consumă. Îi introduce în rețea. Furnizorul îi primește. Energia este consumată de alți clienți și este facturată. Dar prosumatorul poate ajunge să aștepte până la 24 de luni pentru regularizarea surplusului său.
Este greu să găsim multe activități economice în care producătorul livrează astăzi marfa, aceasta este valorificată imediat, dar plata sau compensarea poate fi amânată până la doi ani.
Iar când discutăm despre 1,77 miliarde de kWh injectați într-un singur an, problema nu mai este una marginală.
Dacă am folosi, numai pentru a înțelege ordinul de mărime, o valoare medie ipotetică de 0,50 lei/kWh, energia injectată de prosumatori într-un singur an ar reprezenta aproape 885 de milioane de lei.
Nu înseamnă că această sumă este datorată integral prosumatorilor sau că reprezintă profitul furnizorilor.
Arată însă dimensiunea fluxului economic despre care vorbim.
Noua lege
După un traseu legislativ aproape neverosimil de lung, situația trebuia să se schimbe.
Proiectul cunoscut drept „Legea prosumatorilor” (in care senatorul daniel Zamfir a avut un rol determinant) și-a început parcursul parlamentar în 2023. A fost adoptat, trimis la promulgare, retrimis Parlamentului pentru reexaminare, modificat, votat din nou și contestat la Curtea Constituțională.
În cele din urmă, la 23 iulie 2026, a fost promulgată Legea nr. 160/2026. Ea a fost publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare la 26 iulie.
Una dintre modificările importante privește tocmai compensarea. Pentru prosumatorii de până la 200 kW, mecanismul este construit pe perioada de facturare – în mod obișnuit, lunar. Furnizorul trebuie să evidențieze energia consumată, energia livrată și excedentul. Pentru persoanele fizice care au instalații de până la 27 kW apare și o facilitate suplimentară: sumele rezultate pot fi utilizate pentru alte locuri de consum aparținând aceleiași persoane și, în anumite condiții, chiar pentru plata facturilor la gaze naturale, dacă există același furnizor.
Pare o reglementare de bun-simț. Cetățeanul produce energia astăzi. Furnizorul o primește astăzi. Consumatorul o plătește astăzi. Este firesc ca și relația financiară cu cel care a produs energia să fie reglată într-un termen rezonabil.
Legea există. Dar unde sunt normele?
Și aici ajungem la o situație pe care România o cunoaște prea bine.
Legea există. A intrat în vigoare. Dar pentru aplicarea efectivă a noilor mecanisme trebuie actualizată metodologia ANRE. Legea acordă ANRE un termen de 60 de zile.
La momentul la care scriu aceste rânduri, termenul nu a expirat încă. Ar fi deci incorect să afirm că ANRE a încălcat deja legea. Dar mi se pare legitim să pun o altă întrebare. Proiectul a fost discutat aproape trei ani. Instituțiile statului știau ce modificări sunt avute în vedere. De ce metodologia necesară aplicării lor nu putea fi pregătită astfel încât noul sistem să devină funcțional imediat? Mai ales că avem un precedent.
În 2018, Parlamentul acordase ANRE 90 de zile pentru actualizarea reglementărilor privind prosumatorii.
A fost nevoie de mai bine de cinci luni.
Opt ani mai târziu, ne aflăm din nou în situația în care legea spune un lucru, iar aplicarea lui practică depinde de apariția unor norme administrative.
În această perioadă, energia nu așteaptă. Panourile produc. Prosumatorii livrează. Rețeaua preia. Furnizorii facturează. Doar noile drepturi ale prosumatorilor așteaptă metodologia. Iar ANRE asteapta, din nou, sa treaca vara!
Cine câștigă din întârziere?
Aceasta este, până la urmă, întrebarea.
România are o anumită experiență cu ceea ce am numit, în urmă cu mulți ani, „băieții deștepți din energie”. Formulele s-au schimbat. Contractele s-au schimbat. Piața s-a schimbat. Poate că și „băieții deștepți” și-au schimbat costumele.
Dar într-un sistem în care aproape 300.000 de cetățeni au investit în capacități de producție de peste 3.000 MW și livrează anual aproape 1,8 TWh de energie, regulile trebuie să fie simple și corecte. Prosumatorul nu mai este doar un consumator. Este un mic producător de energie. Este un investitor. Și, în vremuri de criză energetică, este și un contributor la securitatea energetică a României. De aceea, la expirarea celor 60 de zile prevăzute de Legea nr. 160/2026, ar trebui să verificăm foarte simplu:
ANRE și-a făcut sau nu datoria?
Dacă da, foarte bine.
Dacă nu, va trebui să întrebăm de ce.
Și, mai ales: cine câștigă din fiecare zi de întârziere?
