Extrema stanga radicala spaniola, PODEMOS, favorita in sondajele de opinie, iese la atac dupa NU-ul grecesc

Partidul stângii radicale spaniole Podemos, aliat al formațiunii elene Syriza, a făcut apel luni la social-democrații europeni, îndeosebi la Franța și Italia, să se apropie de Grecia și să apere mai mult ”drepturile sociale și democrația”, relatează AFP, transmite Agerpres.

De la început, Matteo Renzi (premierul italian) și Francois Hollande (președintele francez) au dat dovadă de o atitudine diferită, o atitudine pozitivă referitoare la guvernul grec. Cred că ei pot acum să facă pași mai fermi în direcția Greciei, a declarat într-o conferință de presă liderul Podemos, Pablo Iglesias.

Printre socialiștii italieni și francezi, unii îi sunt favorabili, ”în special în Franța” în cadrul Partidului Socialist, ”unde sunt numeroși partizanii unei politici mai suveraniste decât cea a lui Francois Hollande”.

”Acest viraj al socialiștilor este necesar, le întindem mâna (…) Îi așteptăm în materie de apărare a drepturilor omului și a democrației”, a adăugat el.

Iglesias, un profesor de științe politice în vârstă de 36 de ani, care a înființat Podemos împreună cu alte cadre universitare în ianuarie 2014, a salutat ”victoria democrației”, la încheierea unui referendum organizat duminică în Grecia privind planul de reforme propuse de către creditorii Atenei, respins de către greci.

Poedemos este favorit la alegerile din toamna din Spania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare