Cutremur: Arestări la vârful NATO pentru corupție

Mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei vaste anchete anticorupţie care implică o agenţie NATO ce se ocupă de achiziţiile publice ale alianţei, au anunţat miercuri instanţele belgiene şi luxemburgheze, precum şi Alianţa Nord-Atlantică, transmite AFP.

„Datorită unei anchete lansate de agenţia de achiziţii publice a NATO (NSPA), autorităţile judiciare din mai multe ţări au arestat mai multe persoane acuzate de corupţie în legătură cu unele contracte cu alianţa”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a NATO.

Autorităţile judiciare belgiene au declarat că au arestat doi suspecţi, dintre care unul a fost plasat în arest preventiv, iar celălalt a fost eliberat după interogatoriu. „Ancheta se referă la posibile nereguli în atribuirea de contracte către companii de apărare pentru achiziţionarea de echipamente militare pentru NATO, cum ar fi muniţii şi drone”, se arată într-un comunicat al autorităţilor judiciare belgiene.

Anchetatorii suspectează că mai mulţi angajaţi ai NSPA, atât activi, cât şi în retragere, au transmis informaţii confidenţiale companiilor pentru a le ajuta să obţină contracte.

La rândul său, poliţia luxemburgheză a declarat că a efectuat mai multe percheziţii în Luxemburg, unde NSPA îşi are sediul, şi a confiscat „documente utile pentru stabilirea adevărului”, potrivit unui comunicat al autorităţilor judiciare din Marele Ducat.

„Autorităţile belgiene, olandeze, italiene, spaniole şi americane au desfăşurat operaţiuni simultane care au condus la arestarea unor suspecţi”, a adăugat poliţia din Luxemburg fără alte detalii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare