Scandalul comisioanelor Visa și Mastercard

Cei mai mari retaileri europeni, inclusiv online, au solicitat Comisiei Europene (CE) să țină sub control comisioanele percepute de Visa și Mastercard, considerate ridicate, spunând că afectează competitivitatea blocului comunitar și limitează activitatea firmelor rivale, transmite Reuters.

Sistemele de plăți străine Visa și Mastercard domină piața plăților cu cardul și în ultimii ani retailerii au reclamat lipsa de transparență a comisioanelor de sistem. Cele două companii americane procesează aproximativ două treimi din plățile cu cardul în zona euro.

UE a început să caute alternative, cum ar fi euro digital, pentru a reduce dependența de cele două firme. Dar încetinirea procesului legislativ privind moneda digitală frustrează autoritățile și companiile.

‘Schemele Internaționale de Carduri (ICS) și-au putut majora comisioanele fără provocări concurențiale sau verificări din partea autorităților de reglementare. De asemenea, ele au reglementări și un sistem de comisioane complex și opac astfel încât firmele nu înțeleg pentru ce plătesc și de ce’, se arată în scrisoarea retailerilor din 13 mai, analizată de Reuters.

Retailerii citează un raport din 2024 al grupului The Brattle care arată o creștere cumulativă a comisioanelor ICS de 33,9% între 2018 și 2022 – o medie anuală de 7,6% – depășind inflația, dar fără o îmbunătățire corespunzătoare a serviciilor pentru clienții și comercianții din UE.

Reprezentanții Visa și Mastercard nu au dorit să comenteze informațiile.

Printre semnatarii scrisorii se află: EuroCommerce, Ecommerce Europe, Asociația retailerilor independenți din Europa, Asociația europeană a a trezorierilor de întreprinderi (EACT) și Alianța europeană pentru plăți digitale (EDPIA).

Printre membrii grupurilor de lobby se află: Aldi, Amazon, Carrefour, eBay, H&M, Ikea, Intersport, Marks & Spencer, Worldline, Nexi și Teya.

În scrisoare, retailerii cer Comisiei să ia măsuri contra Visa și Mastercard conform legislației antitrust a UE, să modifice regulile privind comisioanele de interbancare prin impunerea controalelor de preț la comisioanele de sistem, prin transparența comisioanelor și obligațiile nediscriminatorii pentru ICS și introducerea de către autoritățile de reglementare de instrumente de supraveghere a acțiunilor ICS

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare