Primar: Sa nu ii mai incurajam pe saraci sa faca multi copii si sa traiasca din ajutoarele sociale ale acestora

Ministerul Muncii ar trebui să „nu mai încurajeze oamenii care trăiesc în sărăcie să facă foarte mulţi copii şi să trăiască din ajutoare de pe urma acestora”, a declarat, vineri, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, la adunarea generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

„Să-i încurajăm pe cei care au venituri medii şi venituri mari să aibă mai mulţi copii şi să nu-i mai încurajăm pe cei care trăiesc în sărăcie adâncă să facă foarte mulţi copii şi să trăiască din ajutoare de pe urma copiilor. Nu cred că vom construi o societate sănătoasă dacă mergem pe acest lucru mai departe„, a declarat primarul, conform Mediafax.

Arpad a sugerat ca sistemul de ajutoare pentru copiii români să fie regândit, pentru că prin politicile din ultimii 25 de ani s-a ajuns ca „aproximativ 43% din copiii care se nasc în România să se nască în familiile în care trăiesc în sărăcie adâncă”, sitauţie care determină probleme sociale pentru administraţiile publice locale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare