Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii din Uniunea Europeană sunt protejați de practicile comerciale neloiale. Comisia Europeană propune modificări legislative care să întărească protecția oferită

Fermierii din Uniunea Europeană sunt protejați de practicile comerciale neloiale. Comisia Europeană propune modificări legislative care să întărească protecția oferită. Amendamentele vizează transformarea contractele scrise între fermieri și cumpărători într-o obligație generală. Contractele pe termen lung vor lua în considerare evoluțiile pieței, fluctuațiile costurilor și condițiile economice.Instituirea unor mecanisme de mediere între fermieri şi cumpărători va fi obligatorie, anunță europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Comisia dorește creșterea puterii de negociere a organizațiilor de producători. Statele membre vor putea să le acorde mai mult sprijin financiar în cadrul intervențiilor sectoriale din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). UE va putea sprijini financiar organizațiile de producători care ar lua inițiative private pentru a gestiona crizele. Vor fi extinse posibilitățile ca fermierii și alți actori să convină asupra unor inițiative sociale, precum sprijinirea reînnoirii generațiilor, menținerea viabilității fermelor mici și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale fermierilor. Comisia propune noi reguli privind asigurarea respectării normelor prevăzute de Directiva privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.Directiva privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu alimente are scopul de a proteja micii fermieri în relația cu marii producători. Printre practicile comerciale neloiale interzise se numără: plăţile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor, obligarea furnizorului la plata produselor irosite şi refuzul contractelor scrise.În calitate de europarlamentar, am solicitat UE să întărească poziția producătorilor agricoli primari în lanțul de aprovizionare cu alimente. Am cerut ca producătorii mici și mijlocii să obțină o cotă echitabilă din valoarea adăugată a alimentelor pe care le produc. Am propus creșterea transparenței în raportarea prețurilor de-a lungul întregului lanț agroalimentar, sprijinirea producătorilor pentru a le crește puterea de negociere cu intermediarii și comercianții, vânzarea directă de la fermier sau sau printr-un număr cât mai mic de intermediari, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare