Predoiu: Avem şanse mari să ajungem în acest an la guvernare. PNL poate alinia 2 garnituri de Guvern

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu s-a declarat, joi, la Alba Iulia, convins că liberalii au şanse mari să ajungă în acest an la guvernare, adăugând că în acest moment PNL „poate alinia două garnituri de Guvern”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu e vorba de a ajunge eu premier. E vorba de a înlocui această guvernare nătângă, care nu înţelege economia şi e ruptă de nevoile românilor. Acesta este obiectivul şi e un obiectiv colectiv al PNL. Aici nu e un joc personal. Vă rog să înţelegeţi că sunt un om de echipă. Faptul că PNL mi-a făcut această onoare şi m-a desemnat ca premier mă obligă de două ori (…). În niciun caz nu fac greşelile pe care le-au făcut mulţi premieri, să creadă că reuşesc fără un guvern bun şi fără partid lângă tine cu care să colaborezi”, a spus Predoiu.

Întrebat dacă PNL va ajunge în acest an la guvernare, Predoiu a spus că este convins că partidul are „şanse mari” să atingă acest obiectiv.

„Sunt convins că avem şanse mari să ajungem în acest an la guvernare. Vă spun cu toată responsabilitate şi cunoscând colegii mei că în acest moment PNL poate alinia două garnituri de Guvern. Două, nu una. Nu am mandat să discut nici măcar un nume. Nu am acest mandat şi modul profesionist de a face politică e un obiectiv pe care PNL şi l-a propus. Guvernul se face în partid şi în momentul în care este făcut va fi anunţat oficial”, a afirmat Predoiu.

El a adăugat că PNL poate oricând să facă „două guverne mai bune decât cel pe care îl are Victor Ponta astăzi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare