România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale

România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați. Astfel, în cazul unui apartament, costurile cu utilitățile ajung în România la echivalentul a circa 134 de euro pe lună, corespunzător unui indice de accesibilitate de 0,14 atunci când este luat în calcul salariul mediu net de 977 de euro, transmite Profit.ro.

Una dintre explicațiile pentru această poziționare este că România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din Uniunea Europeană (0,42 EUR/kWh) și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale (0,14 EUR/kWh), potrivit datelor oficiale raportate de Eurostat pentru prima jumătate a anului 2023.

Pe de altă parte, și în acest caz se observă că România are un indice de accesibilitate mai bun sau apropiat comparativ cu statele din Estul Europei: dacă Bulgaria și Ungaria stau ușor mai bine cu un indice foarte apropiat (0,12), în țări precum Slovenia, Cehia, Polonia, Grecia sau Slovacia facturile la utilități sunt mai dificil de plătit. La polul opus, locuitorii din Suedia, Danemarca și Finlanda își plătesc cel mai ușor facturile și au un indice de accesibilitate de 0,3 – 0,5, în timp ce marile economii ale continentului precum Germania, Franța sau Italia sunt la jumătatea clasamentului cu un indice de 0,7 – 0,11.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Macron: Trăim un moment unic. Xi, Trump și Puțin se opun europenilor

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena,...

    Co-fondatorul AUR Marius Lulea, atac la Simion

    Am fost întrebat despre declarațiile recente ale președintelui AUR....

    Merz: Aderarea imediată a Ucrainei la UE e imposibilă

    Cancelarul german Friedrich Merz a numit imposibilă aderarea imediată...

    Meloni critică renovarea unei clădiri UE din Bruxelles cu 800 de milioane de euro

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni a criticat astăzi planurile de...

    Articole relationate

    Categorii populare