Iohannis e sigur că Ponta va demisiona

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, la TVR, că premierul Victor Ponta i-a spus, în discuţia de la Cotroceni, că se va gândi la demisie şi că speră ca săptămâna viitoare să existe un deznodământ, iar declaraţia lui Ponta că nu va demisiona trebuie luată cu rezervă, ca fiind „la cald sau la fierbinte”.

„Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia”, a spus Iohannis la TVR, într-un interviu acordat după discuţia cu Ponta de la Cotroceni.

În ceea ce priveşte anunţul lui Ponta că nu va demisiona, Iohannis a afirmat: „Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte, putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămânii viitoare, să avem un deznodământ al acestei etape din criza politică”.

El a adăugat că, indiferent cum sunt privite lucrurile, nu se poate face abstracţie de ce s-a întâmplat, vineri, la DNA, fiind un lucru care are şi va avea urmări profunde în politica românească.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Iranul a doborât un elicopter militar american, SUA trebuie să riposteze

    Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că armata...

    Cea mai puternică inteligență artificială creată de Anthropic devine publică

    Compania Anthropic, creatoarea modelelor de inteligență artificială (AI) Claude,...

    Tomac: Miercuri mă întâlnesc cu președintele

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat că va merge...

    61% din israelieni nu îl mai vor premier pe Bibi

    Aproximativ 60% dintre cetățenii israelieni nu ar dori ca...

    Olanda, campioană europeană la prelucrarea ilegală de cocaină și heroină

    Agenția Uniunii Europene pentru Droguri (EUDA) a anunțat astăzi...

    Premierul polonez: Declarațiile ucrainienilor ne provoacă furie

    Autoritățile ucrainene fac uneori declarații nerezonabile care provoacă furie,...

    Articole relationate

    Categorii populare