Candidatura lui Klaus Iohannis la NATO este legitimă, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul slovac de externe Juraj Blanar, care nu a exprimat însă sprijinul ţării sale pentru actualul preşedinte român, ci a spus că aşteaptă să vadă cum intenţionează cei doi candidaţi să protejeze interesele de securitate ale ţărilor central-est-europene.
„Slovacia este serioasă în ceea ce priveşte abordarea subiectului viitorului şef al NATO şi m-am aşteptat la mai multă deschidere, empatie, din partea statelor membre, faţă de cererile ţărilor din zona estică pentru că aceste ţări sunt cel mai mult expuse conflictului din Ucraina”, a declarat Blanar pe marginea reuniunii NATO, referindu-se la ţările din formatul Bucureşti-9 (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania).
„Ne-am aşteptat să se discute mult mai mult despre interesele noastre. Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnul Iohannis. Este o candidatură legitimă. Poziţia noastră e foarte clară. Dorim să auzim cum doresc să ocrotească ambii candidaţi interesele noastre de securitate. Particulară pentru Slovacia este tema protecţiei antiaeriene, pentru că noi începând din 1 aprilie nu mai suntem protejaţi aerian de niciun sistem, după ce Italia şi-a retras bateria antiaeriană temporară”, a explicat şeful diplomaţiei de la Bratislava.
El a spus că vrea să vadă cum va rezolva această problemă Klaus Iohannis sau Mark Rutte, „indiferent cine va fi”, şi a precizat că ţara sa va purta discuţii bilaterale cu Olanda pentru că şi aceasta a avut un sistem antiaerian pe care l-a retras din Slovacia.
„Presupunem că vom ajunge la un acord comun înainte de summitul de la Washington”, a spus ministrul slovac când a fost întrebat care este orizontul de timp în care va fi decis noul secretar general.
Ministrul ceh Jan Lipavsky s-a arătat favorabil pentru o numire a lui Mark Rutte în fruntea NATO, deşi nici ţara sa nu a exprimat o poziţie clară la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO.
Întrebat dacă s-a exprimat pro sau contra faţă de candidatura lui Klaus Iohannis, el a afirmat joi într-un briefing că nu s-a ajuns la un asemenea vot în cadrul reuniunii ministeriale de miercuri şi joi. Lipavsky şi-a exprimat speranţa ca procesul de alegere a unui nou secretar general al NATO să se termine cel târziu la reuniunea informală de la Praga a miniştrilor de externe de la sfârşitul lui mai sau cel târziu la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Washington.