Ministrul de externe ucrainean vrea ca țările NATO să fie obligate să contribuie la un fond de 100 miliarde de euro pentru Kiev

Ucraina susţine ideea anunţată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca această alianţă să constituie un fond pe termen lung destinat susţinerii militare a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar o asemenea iniţiativă are „zero şanse” dacă nu include contribuţii financiare obligatorii ale statelor membre în NATO, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba publicaţiei European Pravda, preluată joi de Reuters.

La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată miercuri şi joi la Bruxelles, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei.

Aceste state au avut dificultăţi să ofere Ucrainei asistenţă militară chiar şi pentru sume mult mai mici, a remarcat ministrul ucrainean de externe. „Cu alte cuvinte, în actualul model de finanţare, această iniţiativă are zero şanse. Pentru că ei nu pot colecta 500 de milioane, iar aici ar trebui să colecteze 20 de miliarde în actualul model”, explică Dmitro Kuleba.

Dacă însă statele membre ale NATO vor fi obligate să contribuie, atunci acest plan chiar „există şi are şanse de a fi implementat”, a indicat ministrul ucrainean.

Ministrul leton de externe Krisjanis Karins a declarat la rândul său că finanţarea fondului propus ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei, în timp ce omologul său eston Margus Tsahkna a anunţat că ţara sa le-a propus celorlalte ţări membre ale NATO să ofere anual 0,25% din PIB-ul lor ca ajutor militar pentru Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz: Aderarea imediată a Ucrainei la UE e imposibilă

    Cancelarul german Friedrich Merz a numit imposibilă aderarea imediată...

    Meloni critică renovarea unei clădiri UE din Bruxelles cu 800 de milioane de euro

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni a criticat astăzi planurile de...

    Kremlin: Există posibilitatea ca Putin să participe la viitorul summit G20 de la Miami

    Există posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să participe...

    Au început Zilele Severinului 2026: concerte, târg de bresle la Cetate și expoziții în tot orașul

    Zilele Severinului 2026 au debutat oficial astăzi, printr-o serie...

    Trump l-a demis pe șeful Marinei din cauză că nu i-a făcut flota pe care o visa

    Secretarul Marinei SUA, John Phelan, a fost demis din...

    Articole relationate

    Categorii populare