Una dintre cele mai spectaculoase peșteri din cele săpate de apele subterane în Mehedinți

Peștera Gramei este una dintre cele mai spectaculoase peșteri din cele săpate de apele subterane în Mehedinți, alături de Topolnița, Epuran, Bulba sau Isverna, iar vizita în teren pe care au avut-o astăzi reprezentanții Direcției Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți, colegii din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, mai mulți speologi și primarii comunelor Podeni și Cireșu a deschis oportunități de includere a obiectivului în circuitul turistic.

“În urma unor discuții anterioare pe care le-am avut cu directorul Direcției Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți, Claudiu Cenușe, am stabilit câteva direcții pe care să le urmăm pentru a crea, pe termen lung, un circuit turistic speologic, pentru că avem bogății naturale spectaculoase care merită vizitate de turiștii români și străini. Primul pas pentru atingerea acestui obiectiv este crearea unei instalații de iluminat în Peștera Gramei, pe o distanță de aproximativ 100-150 metri care să ne ajute să descoperim magia ascunsă din adâncurile pământului!
Cu o iluminare profesională și captivantă, vom descoperi coloanele de stalactite și stalagmite, și galeriile misterioase pentru că trebuie spus că fiecare unghi ascunde povestea sa! În plus, ne propunem să adoptăm o soluție de iluminat eco-friendly, care nu numai că respectă frumusețea naturală a peșterii și mediul înconjurător, dar o și protejează! Il felicit pe Claudiu Cenușe pentru interesul pe care îl manifestă în dezvoltarea proiectelor care să promoveze județul Mehedinți! Pentru că trăim în, poate, unul dintre cele mai frumoase județe din țară, județul Mehedinți, merită să facem din el o călătorie fascinantă pentru oricine alege să îl viziteze, iar acesta este un obiectiv important pentru mine!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare