Rafila aruncă pisica la CNAS, deși vina e a lui. Ce acuzații dure îi aduce președintele BNS, Dumitru Costin

„Să începem cu o dezinformare pe care am auzit-o adineauri, comentată de colega dumneavoastră, dezinformare venită de la ministrul Rafila. Domnia sa ne invită să ne așezăm la masa dialogului cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Păi suntem la masa dialogului cu președintele Casei. Am încercat în repetate rânduri și noi, și domnia sa, să convingem decidenții politici”, a declarat Dumitru Costin, președinte BNS.

Dumitru Costin spune că de fapt Rafila are parta sa de vină pentru protestul anunțat de sindicaliștii din cadrul CNAS.

„Avem nevoie de o soluție juridică care înseamnă un amendament la legea în vigoare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care se afla în Parlament din luna iunie. Domnul ministru Rafila din păcate, și trebuie să o spun deschis, are o parte din vină pentru situația în care ne aflăm. Domnul Rafila s-a gândit să lipească la acest proiect de lege care are un impact financiar minor în ecuația bugetară a României, deci nu creează dezechilibre, a venit cu o mulțime de amendamente acolo și a aruncat în aer impactul financiar”, a explicat Dumitru Costin.

Este a doua oară când ministrul Sănătății este acuzat de dezinformare. În luna octombrie, Alexandru Rafila a dat vina pe CNAS în cazul finanțării spitalelor, invocând lipsa unui aviz emis de Casa Națională de Sănătate.

Documentele au arătat însă că avizul fusese emis la timp.

„O să spun din capul locului că avizul la care se face referire a fost emis încă de acum două săptămâni și jumătate, mai exact pe data de 21 septembrie.

Menționez, de altfel, ca avizul a fost favorabil, cu observații”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAS, Cristina Călinoiu.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, reprezentanții CNAS au avut aproape în fiecare săptămână discuții la Ministerul Finanțelor pe tema finanțării, pentru ca sumele necesare să ajungă în timp util la beneficiari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare