O VESTE PROASTĂ PENTRU PALESTINIENI/ NETANYAHU: Israelul şi Arabia Saudită sunt „aproape” de o pace „istorică”

Israelul şi Arabia Saudită sunt „aproape” de o pace „istorică”, a declarat vineri prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu la ONU, considerând că palestinienii nu au drept de „veto” asupra relaţiilor arabo-israeliene, relatează AFP.

Reamintind normalizarea în 2020 a relaţiilor cu trei ţări arabe pe care a descris-o drept „zorii unei noi ere”, el a estimat că „suntem apropiaţi de o descoperire şi mai spectaculoasă, de o pace istorică între Israel şi Arabia Saudită”.

Prinţul moştenitor saudit al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, supranumit MBS, a afirmat şi el recent, într-un interviu acordat televiziunii americane Fox News, că monarhia sunnită şi statul evreu „se apropie în fiecare zi” de o normalizare a relaţiilor lor.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a avertizat joi că nu va exista pace în Orientul Apropiat şi Mijlociu dacă nu se va ţine cont de „drepturile legitime” ale poporului său, adică de aplicarea unei soluţii a două state, aminteşte AFP.

Iranul trebuie să se confrunte cu o ameninţare „credibilă” pentru a opri programul nuclear, a declarat, de asemenea, la ONU premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Atât timp cât voi fi prim-ministru al Israelului, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arme nucleare”, a promis premierul.

În discursul său la ONU, el a declarat că „mai presus de toate, Iranul trebuie să se confrunte cu o ameninţare nucleară credibilă”.

Textul discursului a menţionat o ameninţare „militară” credibilă împotriva programului nuclear iranian, şi nu „nucleară”, a dat asigurări biroul primului ministru, invocând „o interpretare greşită”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare