spot_img
4.3 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateTeleviziunea braziliană l-a cenzurat pe Iohannis

Televiziunea braziliană l-a cenzurat pe Iohannis

-

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Primit ieri la Brasilia, președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs anti-rus și pro-ucrainean care a venit oarecum împotriva poziționării regimului la putere, motiv pentru care discursul său a fost cenzurat de televiziunea națională braziliană, care a oprit transmisia de la întîlnirea cu președintele Lula chiar înainte de declarațiile liderului de la București, potrivit ziarului de mare tiraj Estadão.

Gazda unei vizite de stat în Brazilia, președintele Luiz Inácio Lula da Silva a ascultat marți un mesaj dur al președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la războiul din Ucraina. Românul a spus, în timpul prânzului de la Itamaraty, că e datoria comunitatății internaționale să vină în apărarea Ucrainei și că Rusia trebuie să fie clar identificată ca „agresor”, relatează Estadão.

În ultimele zile, Lula a spus de mai multe ori că Statele Unite și Uniunea Europeană, furnizori de arme și resurse pentru apărarea militară ucraineană, încurajează continuarea războiului. Potrivit lui Lula, aceste democrații ar trebui să nu mai trimită arme.

În fața lui Lula, a vicepreședintelui Geraldo Alckmin și a unei bune părți din Ministerul Afacerilor Externe, președintele României a pledat categoric pentru apărarea Ucrainei, țară pe care a definit-o drept „victimă a agresiunii ruse”. El a spus că Rusia a încălcat Carta Națiunilor Unite și că „toate efectele negative ale acestei agresiuni globale sunt o consecință directă a acțiunii sale, contrară dreptului internațional”.

Discursurile lui Klaus Iohannis nu au fost transmise publicului brazilian în direct. TV Brasil, postul oficial, a întrerupt transmiterea ceremoniei la scurt timp după toast-ul oferit de Lula, înainte ca șeful statului român să înceapă să vorbească, mai scrie Estadão, care a obținut versiunea scrisă a discursului său.

Românul a folosit o exprimare bombastică în abordarea viziunii sale asupra conflictului, cu termeni care sunt adesea respinși de sensibilitățile politice, interesele economice și geopolitice, de diplomația națională. El a vorbit, de exemplu, despre un „război de agresiune lansat de Rusia împotriva Ucrainei”. Guvernul brazilian folosește de obicei termeni mai blânzi, cum ar fi „conflict” și chiar „criză”, pentru a se referi la confruntarea înarmată și susține că preocupările ambelor părți trebuie luate în considerare.

Președintele Lula îl primise cu o zi înainte, la Palatul Alvorada, reședința sa oficială, pe longevivul cancelar rus Serghei Lavrov, un om de încredere al lui Vladimir Putin. Fără nicio observație din partea braziliană, ministrul rus a declarat că Brazilia și Rusia împărtășesc aceeași viziune asupra conflictului. Lavrov a folosit un cuvânt specific în rusă, pentru care nu există o traducere literală în portugheză, dar care în engleză a fost înțeles ca „aliniere” de către diplomații americani.

În timpul prânzului, Lula nu a pomenit de Rusia, dar a înmuiat tonul adoptat în ultimele zile și a spus din nou, ieri, că Brazilia „condamnă” încălcarea teritorială a Ucrainei. Lula a fost supus unei presiuni puternice din partea Statelor Unite și a Europei pentru a lua o poziție explicită față de războiul inițiat de Moscova, mai consemnează ziarul brazilian.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img