spot_img
13.9 C
București
vineri, noiembrie 1, 2024
AcasăActualitateEuroparlamentarul Dan Motreanu acuză Ministerul Agriculturii că a negociat prost compensațiile pentru...

Europarlamentarul Dan Motreanu acuză Ministerul Agriculturii că a negociat prost compensațiile pentru fermierii români afectați de cerealele ucrainiene fără taxe vamale

-

Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii, români afectați de importurile de grâne din Ucraina, afirmă pe facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

- Reclama -

CE SUSTINE DAN MOTREANU:

- Advertisement -

Din primele informații, țara noastră va primi cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care primește 30 de milioane de euro și Bulgaria, care primește 16 milioane de euro.

Toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii. Aceste sume se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele agriculturii din cele trei țări. România este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin țara noastră a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina.

- Advertisement -

Incă sper că lucrurile pot fi schimbate, pe baza argumentelor. Fermierii români sunt dezavantajați de concurența cerealelor provenite din Ucraina.

Vom continua demersurile pentru a suplimenta sumele pentru fermierii români. Recent, am solicitat Comisiei Europene, împreună cu colegul meu Daniel Buda, măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale. Ni s-au alăturat colegii din grupul PPE România și o serie de eurodeputați din statele învecintate. Chiar zilele acestea, am obținut promisiunea sprijinului pentru femierii români, din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la întâlnirea de la grupul PPE.

Susținerea politică pentru țara noastră este fără echivoc. Însă, negocierea, prezentarea datelor, partea tehnică sunt atribuții care revin Ministerului Agriculturii.

Cerealele din Ucraina se vând la prețuri mai mici în Uniunea Europeană, beneficiind de scutiri de taxe vamale.

Nu există suficiente capacități de stocare în statele membre iar cantitatea de cereale blocată în regiunile de graniță provoacă o competiție neloială.

Exporturile fermierilor români au scăzut cu aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu, iar prețul unei tone de grâu a scăzut cu peste 100 de euro.

Fermierii din România, Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria și Republica Moldova nu pot valorifica producția lor la prețuri care să acopere costul de producție, cu atât mai puțin să genereze profitul minim necesar pentru asigurarea traiului zilnic. În aceste condiții, fermierii nu își mai pot continua munca.

România a ajutat și ajută poporul ucrainean greu încercat, inclusiv prin facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul țării noastre. În același timp, trebuie să apărăm interesele fermierilor români.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img