de Elena Radu, avocat
Cum se legiferează la nivel national si european pentru ”binele comun”:
Plecând de la premisa ca cetățenii nu vor sta să se gândească prea mult si sa analizeze posibilele efecte pe termen scurt, mediu si lung ale unor legi, s-au folosit exact de infracțiunile care au cel mai mare impact psihologic asupra psihicului societății: trafic de arme, de droguri, de carne vine, proxenetism, pedofilie, terorism etc.
Sub pretextul ca este pentru binele colectiv, pentru a se „eradica” aceste infracțiuni si pentru protejarea individuala a persoanelor care sunt victimele unor astfel de infractiuni, de vreo 2-3 ani au început sa se dea norme, chiar la nivel european, conform carora nu numai organele statului, ci si privații pot sa acceseze orice, oricand, neconditionat, ca sa supravegheze si sa verifice orice cetatean si orice comunicare a vreunui cetatean ca poate gasesc cumva vreo data sau informatie ca se savarsesc infractiuni si sa le raporteze autoritatilor competente.
La prima vedere ar parea de bine. Insa nu este deloc asa, pentru ca permisiunea legala ca oricine, oricand, oricum, fara sa dea nicio socoteala nimanui si fara nicio raspundere poate sa supravegheze pe oricine va avea in final un impact total opus celui pretins.
Multi merg pe ideea: eu nu fac nimic, nu au ce sa gaseasca la mine, nu au decat sa ma verifice, sa ma supravegheze.
Bun, dar daca tot nu gasesc nimic, de ce sa te supravegheze/monitorizeze in continuu fara nicio ratiune?
De ce cel mai mic aspect din viata ta privata sa fie cunoscut de multi fara niciun motiv?
De ce sa permiti ca la un moment dat aceasta supraveghere in masa sa fie folosita in contra ta si sa ti se impuna un anumit comportament in viata ta privata, de zi cu zi, care nu are nicio legatura cu premisele invocate initial pentru a fi supravegheat in continuu (combaterea infractiunilor grave pe care tu nu le savarasesti)?
Si uite cum „binele general” care ti se invoca initial (combaterea infractiunilor, mai ales a celor grave) si care te facu sa accepti initial sa fii supravegheat in continuu cu toate ca tu stii ca nu ai treaba cu nicio infractiune va putea fi folosit, mai tarziu, in contra ta.
„Binele general” va incepe sa aiba noi intelesuri si nu va mai avea nicio legatura cu binele individual (cel care ti se invoca acum ca sa fii monitorizat, in masa – protectia individuala a persoanelor -victime ale unor infractiuni grave).
In pandemie am vazut ce masuri s-au impus in numele „binelui general/comun” – nu conta cum te afecta la nivel individual. Daca traiau 55% si mureau 45% era bine, trebuia impus, ca per total beneficiile erau mai mari decat riscurile.
La fel se legiferează acum in domeniul ”digitalizării”, pentru binele comun, comoditatea si confortul cetatenilor.
Insa, în nicio lege ( cu privire la cloud, interoperabilitate date, securitate cibernetica etc) nu există nicio norma cu privire la verificarea reala și efectivă a activității celor care ne „gestioneaza”/”supravegheaza”, raspunderea lor civila si penala daca fac abuz sau sunt „practici ilegale”, parghii sa poti sa te plangi, sa ai acces la instanta si sa se remedieze rapid daca esti supus unui abuz.
Unde va duce asta? La permisiunea legala a unui abuz din partea organelor statului asupra cetatenilor, fara ca acestia sa aiba vreo parghie legala prin care sa poata stopa abuzurile la care sunt supusi.
Am vazut in pandemie ce a insemnat asta. In orice ordonanta militara, HG , Ordin au putut sa scrie ministrii, Guvernul ce au vrut, sa impuna orice masura si nu am avut nicio parghie legala sa ne aparam.
Atacarea in instanta a unei HG care se aplica 30 zile determina un litigiu care dura ani. Am avut o parghie legala reala si eficienta de a ne apara contra abuzurilor? NU. De ce? Tocmai din cauza legii care nu prevedea o asemenea parghie.
La fel va fi si cu ”digitalizarea”. Vor putea sa faca ce vor cu cetatenii pentru ca legea nu contine nicio parghie legala pe care sa o foloseasca ca sa se poata apara impotriva abuzurilor.
Asa ca orice politica care se impune prin lege trebuie analizata inainte si estimat ce impact pe termen scurt, mediu si lung ar putea să aibă, impactul trebuie analizat prin prisma ambelor fațade: si pozitiv si negativ, iar dacă se constată că poate avea cel mai mic impact negativ el trebuie eliminat prin norme care să se introducă în legea respectivă, iar dacă nu este posibil, să fie respins proiectul de lege și să nu devină lege.
