Ministerul Afacerilor Externe anunță că va transmite joi Comisiei Europene că România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe, precizând că până acum nu a fost informată de vreo instituție din România despre lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe pe care le-ar face acum ucrainenii.
Însă o declarație în acest sens a fost făcută miercuri de ministrul transporturilor Sorin Grindeanu.
Există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze, a afirmat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Mai mult chiar a avut loc o întâlnire la care a participat și MAE.
Întrebat despre întâlnirea recentă găzduită de Ministerul Transporturilor între reprezentanţii MAE şi MMAP cu privire la faptul că Ucraina a început să facă lucrări de adâncire la canalul Bâstroe şi ar urma să facă acelaşi lucru pe braţul Chilia, Grindeanu a precizat că sunt în vigoare tratate internaţionale care trebuie respectate de toată lumea, pentru că se poate vorbi de un posibil impact asupra Deltei Dunării şi a mediului.
„Există nişte tratate internaţionale pe care trebuie să le respectăm. Noi am provocat această întâlnire la Ministerul Transporturilor, deşi nu e neapărat treaba MTI. Este mai mult o chestiune care ţine de Ministerul Afacerilor Externe şi al Mediului, pentru că vorbim de tratate internaţionale pe care toată lumea trebuie să le respecte şi pentru că vorbim de un posibil impact pe care asemenea de lucrări de dragare pe Bâstroe îl pot avea asupra mediului şi asupra Deltei Dunării. Sunt chestiuni care…în acest moment noi am considerat necesar să fim proactivi, deşi nu suntem titulari de filă şi aşteptăm într-un final de la cele două ministere puncte de vedere. Cert este că România a fost de acord cu tranzitarea pe Chilia şi pe Bâstroe la adâncimi mai mici a şlepurilor şi a navelor care, pe adâncimi mai mici, pot să facă acest lucru. Mai mult de atât, cred că Ministerul de Externe este cel care va gestiona şi acesta a fost rostul acestei întâlniri, pentru că există semnale că în acest moment sunt lucrări de dragare pe Bâstroe, iar Ministerul de Externe, Ministerul Mediului – ăsta a fost rostul acestei întâlniri – trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze cu date”, a susţinut Grindeanu.
Ministerul Afacerilor Externe afirmă referitor la informaţiile privind lucrări de dragare desfăşurate de Ucraina pe canalul Bîstroe, că a solicitat încă din 13 februarie date Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Poliţiei de Frontieră, iar în funcţie de răspunsurile autorităţilor române de resort, va întreprinde imediat demersurile diplomatice necesare în cazul în care va rezulta că au fost derulate activităţi având ca scop adâncirea rutei de navigaţie.