de Adriana Stoicescu, judecător
Despre demodatul citit
Am crescut într-o casă micuță, dar plină de cărți.
Apartamentul confort 2, apogeul oricărui cuplu de relativ tineri căsătoriți din comunism, are trei camere micuțe, o bucătărie imposibilă și multe cărți.
Asta e casa alor mei….
Am deschis ochii însoțită de ritualul: mama cumpără cartea, o citește, face un scurt rezumat, o citește tata și apoi o ”disecă” împreună.
Da, știu, sună SF sau a laudă, dar așa a fost copilăria mea.
Colecția ”Biblioteca pentru toți” ocupă și acum jumătate de casă…
Am început să citesc devreme, nici nu îmi amintesc cum.
Am citit tot ce mi-a picat în mână, de cele mai multe ori nepotrivit pentru vârsta mea.
Mi s-a spus de un million de ori că voi sfârși singură, înconjurată de cărți, căci în timp ce copiii erau la ”flori, fete sau băieți, filme sau cântăreți” eu citeam „Pe aripile vântului”.
Am și acum cel mai prost obicei : citesc mai mereu, inclusiv la masă…
Și de asta nu contenesc a mă minuna: de ce nu mai citesc oamenii ?
De ce un om cu cartea lui este privit precum ET ?
De ce cititul a devenit o îndeletnicire ce trezește zâmbete condescendente ?
Vacanța mea perfectă este pe o plajă pustie, cu o carte în mână și, ce să vezi, asta fac de ceva timp….
Oamenii au ajuns să creadă că un dispozitiv deștept, care va ajunge în curând să ne simplifice metabolismul și funcția renală, poate înlocui Cartea.
Înclin să cred că fuga de carte este fuga de înțelepciunea Creatorului care, iată, trebuie să fie degrabă înlocuit de roboțelul vesel și transformat într-o anexă inutilă a inteligenței artificiale.
Dacă planeta va fi, totuși, salvată, cred că doar cartea și cei ce citesc o vor face.
Omul modern va înțelege, într-un târziu, că fără cărți, viața este un imens pustiu.
Fără cărți, planeta, profund tehnologizată și ”salvată” va deveni un loc lipsit de însuflețire și de imaginație, de vise și speranță.
Aș merge din școală în școală să le spun copiilor ”citiți !”
Înainte de educație financiară și juridică, de educație sexuală și alte bazaconii moderniste și superficiale, copiii ar trebui să citească ”Prinț și cerșetor ” și ”Cireșarii” și ”La Medeleni” și… și….
Le-aș citi eu, în fiecare zi, o pagină din Jules Verne.
Viața nu poate fi redusă la telefoane inteligente și computere performante.
Pentru că viața este mult mai mult.
E adevărat, citind, s-ar putea să vă treziți, într-o bună zi, mai buni, mai liniștiți, mai împăcați cu lumea și cu propria conștință.
Mai senini și mai înțelegători cu cel de lângă voi.
Să descoperiți că visați cu ochii deschiși.
Știu, asta sperie pe mulți.
Dar, nu ăsta e rostul Vieții ?
Să ne sperie puțin cu atâta frumusețe și iubire?
Reprimiți Cartea în viața voastră !
Încă nu e târziu…
