de Constantin Florin Durgheu, avocat
Invocând seducătoarea idee a armonizării articolelor din Codul Penal și Codul de Procedură Penală cu Deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională a României în ultimii ani, Decizii prin care aproximativ 10% din articolele celor două Coduri au fost declarate neconstituționale, Cătălin Predoiu, actualul Ministru al Justiției, ne-a adus la cunoștință faptul că, în ultima ședință de Guvern, respectiv cea din 28 decembrie 2022, Guvernul României a adoptat două proiecte de lege privind modificarea unor articole din Codul Penal și Codul de Procedură Penală.
După cum era de așteptat, modificările propuse au generat un val de reacții, atât din partea unor profesioniști ai dreptului care au sesizat imediat pericolul transformării proceselor penale în mascarade judiciare care au un final, nu doar previzibil, ci chiar prestabilit, precum și din partea unor #rezistenți pe care obediența îi obligă să aplaude și să susțină orice suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
După ce ne-a servit mizeria potrivit căreia, de adoptarea „pe repede înainte” a Legilor Justiției, exact în forma dorită de mai marii de la Bruxelles, depinde intrarea României în spațiul Schengen, mizerie înghițită fără ezitare și dintr-o singură înghițitură de către parlamentarii români, Ministrul Justiției ne livrează o altă mizerie, într-un ambalaj similar, unul dintre pretexte fiind același : primirea României, la o dată nedefinită, în spațiul Schengen.
Deși este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai actualului Ministru al Justiției, predecesorul acestuia, Stelian Ion, din cauza unor motive similare, susține cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună faptul că, de adoptarea urgentă, imediat după reluarea sesiunii parlamentare, a modificărilor, unele dintre ele cu adevărat malefice, ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală depinde primirea României în spațiul Schengen.
Pretextul este același, respectiv necesitatea armonizării mult prea multelor articole din cele două coduri care au fost declarate neconstituționale, cu numeroasele Decizii pronunțate de către CCR în ultimii ani.
Într-o intervenție telefonică la RFI în dimineața zilei de 4 ianuarie 2023, Stelian Ion își exprima speranța ca, cele două proiecte inițiate de Guvernul României sub conducerea dezastruoasă a Ministrului Cătălin Predoiu, să nu fie alterate de amendamente venite, în special din partea parlamentarilor PSD, pentru ca, tot potrivit susținerilor lui Stelian Ion, România să bifeze și această cerință a mai marilor de la Bruxelles pentru a fi primită în spațiul Schengen.
Pentru a pune presiune, Stelian Ion a afirmat și faptul că aceste modificări ale celor două coduri trebuiau deja adoptate, evident, în aceeași formă, până la finele anului 2022.
În afara modificărilor normale, care trebuiau de mult făcute, respectiv în maximum 45 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial al vreunei decizii prin care CCR constata neconstituționalitatea vreunui articol din Codul Penal sau din Codul de Procedură Penală, sub pretextul armonizării unor articole din cele două coduri cu deciziile prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestora, Cătălin Predoiu dorește, nu doar revenirea la vremurile de tristă amintire în care binomul DNA – SRI a distrus, în mod abuziv, numeroase destine, ci și instaurarea unui regim al terorii în care justiția este transformată într-o remorcă a SRI.
Astfel, după art. 139 din Codul de Procedură Penală, Ministrul Justiției dorește introducerea unui nou articol, respectiv a art. 1391 , cu următorul conținut :
„Înregistrările obținute din activități specifice culegerii de informații
(1) Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal”.
Această nouă prevedere (spun nouă, deoarece sunt convins că parlamentarii vor vota precum oile toate modificările propuse de Guvern), pe lângă faptul că este monstruoasă și va genera numeroase abuzuri, intră în coliziune frontală cu mai multe Decizii ale CCR, printre care amintesc : Decizia nr. 51/2016, Decizia nr. 55/2020 și, evident, Decizia nr. 22/2018.
Pentru acuratețe juridică reamintesc faptul că, prin Decizia nr. 51/2016, CCR a statuat faptul că S.R.I. are atribuții exclusiv pentru mandatele de interceptare emise pe siguranță națională, neputând să participe la activități de urmărire penală sau să pună în executare interceptări și înregistrări pe fapte de drept comun, deci inclusiv cele de corupție.
Din moment ce, prin Legile Justiției recent adoptate, s-a cedat suveranitatea națională prin faptul că judecătorii și procurorii pot ignora deciziile general obligatorii ale Curții Constituționale, fără a fi trași la răspundere, deciziile anterior evocate pronunțate de către CCR chiar nu mai pot împiedica transformarea (in)justiției în remorcă a SRI.
Având în vedere actuala componență a Curții Constituționale, orice jurist înzestrat cu rațiune, nu mai poate avea nicio speranță referitoare la soluția pe care CCR ar pronunța-o în situația în care ar fi sesizată cu neconstituționalitatea modificării făcute prin art. 1391 din Codul de Procedură Penală.
Deși modificarea anterioară este, nu doar nelegală, ci și scandaloasă, din păcate, nu este singura modificare aptă să genereze, nu doar rumoare, ci și să declanșeze nenumărate abuzuri.
În viziunea lui Cătălin Predoiu, viziune care, din păcate, va fi îmbrățișată de majoritatea deputaților și senatorilor prin votul favorabil pe care îl vor exprima, dreptul la apărare va fi menținut doar de decor în Codul de Procedură Penală din moment ce, avocații care nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege pentru informațiile clasificate vor putea fi schimbați, după bunul plac, de către judecători.
Pentru a fi clar pentru toată lumea, Codul de Procedură Penală va cuprinde, evident, după votul inconștient care va fi exprimat de majoritatea senatorilor și deputaților, cel mai probabil, în luna februarie 2023, prevederi care nu le vor mai permite avocaților care nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege pentru informațiile clasificate să asiste/reprezinte clienți în dosare penale în care există informații clasificate.
Concret, „dacă actul de sesizare al instanței (rechizitoriul) se întemeiază pe probe ce constituie informații clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorității competente, de urgență, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare, după caz”.
Pentru ca grozăvia să fie completă, Codul de Procedură Penală va conține și următoarea reglementare :
„După consultarea autorității competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informațiile clasificate dacă acestea ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securității naționale ori a altui interes public important”.
Ca să le fie limpede și deputaților și senatorilor care vor vota întocmai cum li se cere, modificările codurilor, traducându-le din limba română în limba română, le aduc la cunoștință faptul că, în situația în care vor deveni indezirabili și/sau vor călca pe coadă pe cine nu trebuie, se pot trezi cu un dosar penal fabricat mai mult sau mai puțin minuțios și, ce să vezi, nu prea vor avea dreptul la apărare deoarece, conform modificărilor pe care ei înșiși le-au votat, dacă actul de sesizare se întemeiază pe probe ce conțin informații clasificate și, în urma demersurilor efectuate de către judecătorul de cameră preliminară nu s-a obținut declasificarea documentelor, dacă un inculpat, în exemplul de față un „ales al poporului” își alege un avocat strălucit, atât din perspectiva pregătirii, cât și a rezultatelor obținute în cariera sa dar care „păcătuiește” prin faptul că nu are autorizația necesară, judecătorul de cameră preliminară îi va acorda un termen inculpatului, întâmplător „ales al poporului”, poate „îi vine mintea la cap” și renunță la avocatul ales și își angajează un avocat „agreat de sistem”.
Dacă în intervalul scurs între cele două termene, inculpatului (alesului poporului) „nu-i vine mintea la cap” și nu renunță la avocatul lui ales în favoarea unui avocat agreat de sistem, acesta, sistemul, pardon, judecătorul de cameră preliminară, îi numește un avocat din oficiu care deține autorizația cerută de lege.
În acest caz sentința este, nu doar previzibilă, ci și prestabilită.
În perioada de glorie a DNA-ului, când oamenii politici și cei de afaceri erau plimbați încătușați prin fața camerelor de luat vederi, pentru ca un inculpat căruia i s-a fabricat dosarul să poată să-și poată dovedească nevinovăția și, implicit să obțină achitarea, erau necesare întrunirea a două condiții :
1. Să fie asistat/reprezentat de un avocat foarte bun, avocat care să poată specula orice neconcordanță din actul de sesizare a instanței și să poată fructifica/energiza la maximum, absolut toate probele favorabile clientului.
2. În al doilea rând, dar nicidecum în ultimul rând, să aibă NOROCUL ca, dosarul lui să fie repartizat, atât la fond, dar mai ales în faza apelului, la complete compuse din judecători imparțiali, cu adevărat independenți, judecători care să pronunțe soluțiile exclusiv raportat la conștiința lor și la probele LEGAL ADMINISTRATE în dosar !
Din moment ce, prin votul lor, „aleșii poporului” vor elimina punctul 1, se naște întrebarea, mai mult sau mai puțin retorică : Oare ei vor conștientiza la momentul votului faptul că, dacă nu vor mai putea fi apărați de avocații pe care ar vrea să și-i aleagă, ci de avocați agreați de sistem, nu va mai avea cine să releve instanțelor judecătorești eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală, ei fiind, de fapt, condamnați, o dată cu emiterea rechizitoriului ?!?
Până la momentul votului, distinși senatori și deputați, mai aveți o lună în care aveți posibilitatea să reflectați vis a vis de răspunsul la întrebarea de mai sus.
