Cancelarul German înghite planul american care dezindustralizează Europa

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat miercuri că Uniunea Europeană va rămâne unită în disputa cu SUA în jurul marelui plan privind clima al preşedintelui american Joe Biden şi a subvenţiilor „verzi” prevăzute de acesta, considerate discriminatorii de către europeni, potrivit AFP.

Cu siguranţă, acest plan aduce „o contribuţie impresionantă la transformarea economiei americane”, a spus Scholz într-un discurs susţinut în Camera Deputaţilor înaintea unui Summit UE-ASEAN la Bruxelles.

Iar europenii „şi-au dorit de mult timp ca SUA să ia o astfel de direcţie”, a adăugat el.

Însă acest pachet de măsuri „nu trebuie să împiedice o concurenţă loială”, a subliniat Scholz.

„De aceea, susţin cu tărie discuţiile intensive pe care le poartă Comisia Europeană cu SUA” pe acest subiect, a adăugat şeful guvernului german.

„Am vorbi cu preşedintele american, acelaşi lucru l-a făcut şi preşedintele francez, deoarece nu trebuie să le lăsăm divizaţi în relaţia noastră transatlantică”, a insistat el.

„Dimpotrivă, în loc să ne certăm, trebuie să lucrăm şi mai îndeaproape şi să întărim comerţul echitabil cu SUA”, a preconizat el.

Tensiunile dintre UE şi SUA s-au accentuat după adoptarea în vară a acestui mare plan privind clima, care prevede investiţii de 420 de miliarde de dolari, dintre care o parte importantă sub formă de subvenţii şi de reduceri de taxe, în special pentru vehiculele electrice, baterii şi proiectele de energie regenerabilă care favorizează ideea de ‘made in USA’.

Planul i-a îngrijorat pe europeni, care consideră subvenţiile ca măsuri discriminatorii şi contrare Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare