spot_img
2.2 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăAnalizeCelebrul doctor Musta înhățat de DNA

Celebrul doctor Musta înhățat de DNA

-

Medicul Virgil Filaret Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, a fost trimis în judecată, alături de alte cadre medicale din cadrul unităţii sanitare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

- Reclama -

Potrivit uni comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următoarelor persoane:

- Advertisement -

* Virgil Filaret Musta, asociat la o societate comercială cu profil medical şi medic şef secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

* Diana Luminiţa Manolescu, director medical al spitalului, şi Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecţioase, fiecare pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

- Advertisement -

* Dana Mihaela Paica, medic la societatea comercială la care asociat era Virgil Musta, pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 21 iulie – 9 noiembrie 2020, Virgil Musta, cu intenţie, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii în beneficiul societăţii la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul „Dr.Victor Babeş” Timişoara.

„Folosindu-se de influenţa pe care o avea în calitatea sa de medic şef de secţie, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Dana Mihaela Paica, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR şi să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societăţii comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă). Deşi zilnic, în intervalul orar 07,00 – 10,00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menţionată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital”, arată anchetatorii.

Procurorii mai spun că, la instigarea lui Musta, în calităţile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecţioase, Diana Luminiţa Manolescu şi Maria Diana Albu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu deoarece nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancţionării celor trei asistente medicale.

„Mai mult, inculpata Maria Diana Albu ar fi întocmit, iar inculpata Diana Luminiţa Manolescu ar fi aprobat foile colective de prezenţă în conţinutul cărora au fost evidenţiate formal orele lucrate de cele trei asistente. Astfel, inculpatul Virgil Filaret Musta le-ar fi determinat pe cele trei asistente să îşi încalce atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului şi fişa postului”, menţionează procurorii anticorupţie.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, indică DNA.

Pe de altă parte, spun anchetatorii, societatea privată la care este asociat Musta, ar fi obţinut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img