spot_img
10.4 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăActualitateDeutsche Welle despre noul ministru al Apărării: Un om al Sistemului

Deutsche Welle despre noul ministru al Apărării: Un om al Sistemului

-

După cum rezultă din biografia lui publică, senatorul Angel Tîlvăr este un om al sistemului, dar în cele cinci mandate parlamentare nu a avut tangențe cu politicile de Apărare, transmite Deutsche Welle într-un comentariu.

- Reclama -

CE MAI AFIRMĂ DW:

- Advertisement -

Tîlvăr va fi viitorul ministru al Apărării, dar până acum nu s-a îngrijorat public de Rusia, nu s-a preocupat de război, achiziții, de nevoile armatei sau de capacitățile de care ar avea nevoie țara pentru a face față unui eventual atac. Nu a fost membru în comisiile parlamentare de Apărare și nu s-a ocupat deloc de subiectele care au legătură cu domeniul.

Va fi probabil suficient să facă ceea ce-i recomandă tehnicienii Ministerului Apărării. Absența retoricii va fi bine văzută și de colaboratorii săi militari și de restul elitei politice de la București.

- Advertisement -

Spre deosebire de predecesorul său care, ca majoritatea teoreticienilor, a fost tentat să vorbească prea mult, noul ministru va învăța poate din lecțiile acestuia și va prefera să tacă, mai ales că nu e obișnuit să fie în lumina reflectoarelor.

Ca președinte al delegației României la Adunarea Parlamentară a NATO nu există declarații sau activități care să fi fost preluate de presă și nici ca membru în legislativul autohton nu s-a remarcat. De fapt, aceasta e calitatea lui cea mai mare: nu iese în evidență iar atunci când vorbește, citește de pe hârtii. O a doua calitate importantă pentru un parlamentar autohton este absența pasiunilor politice, pentru că Angel Tîlvăr nu s-a preocupat în cei aproape 25 de ani de ani de când ocupă funcții publice de niciun subiect predilect, pe care să-l urmărească și să poată spune că a făcut tot ceea ce putea pentru a-l rezolva sau măcar pentru a căuta soluții. A treia calitate este relația cu liderul de partid, loialitatea totală față de acesta.

Până la 40 de ani, domnul Tîlvăr a fost profesor de engleză. După ce a renunțat la cariera didactică a făcut o serie de cursuri pe care politicienii care se conformează sistemului le urmează din dorința de a arăta mai titrați decât sunt: a început cu renumitul Colegiu de Apărare, a continuat cu Academia Națională de Informații, care funcționează pe lângă SRI, și cu Institutul Diplomatic Român.

În 2012, la 50 de ani, și-a susținut teza de doctorat, pe care i-ar fi completat-o, editat-o, tehnoredactat-o, una dintre angajatele Muzeului Vrancei, care în declarația dată procurorilor spunea că a lucrat vreme de trei ani pe manuscrisul social-democratului propus să devină ministru al Apărării.

După ce a fost nominalizat de PSD pentru acest portofoliu, Angel Tîlvăr nu a prezentat o listă cu priorități, dar a precizat că, pe lângă bugetul de 2,5% din Produsul Intern Brut pentru Apărare, „sunt la fel de importanți oamenii implicați în arhitectura de apărare” și de aceea va colabora cu Parlamentul pentru a le ușura condițiile de viață și de muncă. Altfel spus, pentru a-și atrage ofițerii de partea lui, le promite noi facilități și, poate, chiar creșteri de lefuri. A părut deranjat când a fost întrebat de tatăl său, care în perioada regimului Ceaușescu a fost șeful Contrainformațiilor pe județul Vrancea. „Mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care dosarele de cadre să conteze mai puțin decât munca fiecăruia”, a spus viitorul ministru.

Spre deosebire de statele central-europene, în România nu există încă studii care să demonstreze în ce măsură cei proveniți din familiile angrenate în susținerea la vârf a sistemului ceaușist au avut un culoar asigurat spre politica și afacerile tranziției.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img