spot_img
11.1 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăActualitatePrezidențiabilul Mircea Geoană și un ”plan național ambițios”

Prezidențiabilul Mircea Geoană și un ”plan național ambițios”

-

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avut, joi, o intervenție video în cadrul unei conferințe organizate la Academia de Studii Economice din București, în care vorbește despre un ”plan național ambițios” și fixează patru ”obiective strategice”.

- Reclama -

”Atunci am crezut că, odată cu integrarea euro-atlantică a României, misiunea generației noastre s-a încheiat. M-am înșelat. Adevărata noastră Misiune de-abia acum începe. De aceea spun toate aceste lucruri, astăzi, aici!”, a declarat Mircea Geoană în intervenția la Conferința internațională privind ”Viitorul Europei”, ediția 13, organizată la ASE.

- Advertisement -

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO:

  • Unde e locul României în acest viitor? În Centrul acestuia. Trebuie să fim kilometrul zero al schimbărilor, borna de la care se măsoară fiecare pas. Sunt sigur că noi, românii am acumulat foarte multă forță și sunt conștient că am tăcut destul. Dar e momentul ca noi să ne regăsim vocea și să se alăturăm, pe deplin meritat, viitorului european.
  • Ce folos ca recuperăm teren față de media europeană, dacă indicatorii de dezvoltare umană rămân printre ultimii din Europa? Nu este de mirare ca tinerii continuă să emigreze. Nu este de mirare că elita intelectuală alege să se împlinească profesional în altă țară. Ne bucurăm că imigranții din Orientul Mijlociu sau Africa nu aleg sa rămână in Romania, însă cauzele acestei alegeri trebuie sa ne dea de gândit față de orice viitoare politică legată de demografie și atragere sau păstrare de forță de muncă. Dacă este să spunem ceva important, pe scurt, vedem cum economia crește, avem toate garanțiile de securitate, dar țara devine mai șubredă și vulnerabilă din interior. Din acest motiv putem numi aceasta situație Paradoxul Românesc.
  • Până nu vom găsi un răspuns onest, integrat și credibil cauzelor mai profunde ale acestui paradox romanesc, vom continua să creștem, fără însă să ne dezvoltam. Vom continua să clamăm faptul că suntem a 7-a țară în UE, însă vom evita, jenați și jenant, să recunoaștem că înotăm la coada ierarhiilor europene și internaționale.
  • Și eu am făcut parte dintre cei care au crezut că avatarurile istoriei s-au terminat pentru țara mea, atunci când ridicam steagul României la NATO sau semnam încheierea negocierilor de aderare in 2004 (fără MCV si cu Aderarea automată și necondiționată la Spațiul Schengen și la zona Euro la 5 ani după aderare). Atunci am crezut că, odată cu integrarea euro-atlantică a României, misiunea generației noastre s-a încheiat. M-am înșelat. Adevărata noastră Misiune de-abia acum începe. De aceea spun toate aceste lucruri, astăzi, aici!
  • Un Nou Proiect National ambițios, credibil și sustenabil în timp trebuie să-și propună câteva obiective strategice, asumate politic și în societate și urmărite apoi dincolo de ciclurile politice. Aș numi asta Busola Strategică, capul compas al direcției generale a țării pentru următorul deceniu. Fiecare partid sau coaliție de partide vor avea întreaga libertate să vină cu soluții proprii, inspirate din ideologia și viziunea lor politica.
  • Mulți vor spune că nu are rost să mai încercam, ca nu mai avem cu cine și cu ce și că mai bine ne vedem de viață. Si când mă domină resemnarea îmi amintesc de veșnic actualul istoric Neagu Djuvara și de viziunea lui asupra civilizațiilor. Spunea undeva că “popoarele lipsite o vreme de vitalitate istorică, au puterea de a renaște cu o forță uimitoare”. Poate ca a venit clipa sa renaștem. Și cum ar spune strămoșii noștri latini: “Non Ducor, Duco” – Nu mă las condus, Conduc!

Cele 4 ”obiective strategice” identificate de Mircea Geoană:

  • 1. Să ne punem pe deplin în valoare relevanța și locația strategică
  • 2. Regândirea si transformarea rolului și capacitații Statului de a-și exercita funcțiunile esențiale
  • 3. Un nou model economic și un contract social împrospătat, având inovarea ca principal motor al dezvoltării
  • 4. Reclădirea reputației României în ochii propriilor cetățeni și ai lumii.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img