spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
5.1 C
București

Ungaria a votat împotriva înfiinţării în Ucraina a misiunii de instruire UE

Ungaria a fost singurul stat membru UE care s-a folosit de posibilitatea abţinerii constructive la votul privind misiunea UE de instruire a armatei ucrainene, deoarece guvernul ungar nu susţine propuneri care ar implica riscul unei escaladări, a declarat, luni, la Luxemburg, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

În pauza reuniunii miniştrilor de externe ai UE, şeful diplomaţiei de la Budapesta a declarat că această abţinere este permisă de legislaţia comunitară, astfel că Ungaria nu a împiedicat înfiinţarea misiunii, dar, în acelaşi timp, nu participă şi nu va contribui la costurile de funcţionare ale acesteia.

“Nu considerăm că este o idee bună tot ceea ce ar face să ducă la escaladare care, într-o anumită situaţie, ar putea duce la riscul ca centrul sau vestul Europei să intre în conflictul existent”, a precizat politicianul.

Acesta a mai adăugat că întotdeauna vor decide, de la caz la caz, dacă Ungaria va permite sau nu tranzitarea teritoriului său a unor transporturi legate de misiune sau a unor mişcări de trupe.

De asemenea, Péter Szijjártó a anunţat că Instrumentul european pentru pace va oferi, pentru a şasea oară, încă 500 de milioane de euro din fondurile sale pentru a finanţa, cel puţin parţial, livrări de arme către Ucraina.

“Acum, şi Ungaria a contribuit la această finanţare, dar am precizat că nu pot garanta că acest lucru se va întâmpla şi data viitoare”, a specificat ministrul.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat că acest pachet include şi alocări financiare pentru alte câteva obiective importante necesare pentru a soluţiona provocările venite dinspre Sud, dar continentul ar putea avea mari probleme dacă nu vor mai fi bani pentru acestea.

“Ca să nu mai vorbim despre faptul că aceasta este o resursă comună a UE. Ungaria contribuie cu zeci de milioane de euro la funcţionarea Instrumentului European pentru Pace şi, totuşi, auzim de la Bruxelles şi de la liderii unor state membre că Ungaria nu face suficient pentru a ajuta Ucraina”, a subliniat Szijjártó.

Cuvântul “pace” nu a fost folosit în niciunul dintre discursuri, în afară de al său, a reproşat ministrul ungar care a descris atmosfera reuniunii ca fiind “mai degrabă combativă”.

Este nevoie de încetarea focului şi de negocieri de pace, cât mai curând posibil. Aceasta este poziţia Ungariei în calitate de stat vecin, a subliniat Szijjártó, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie menţinute canalele de comunicare fără de care chiar şi speranţa unui acord diplomatic va fi pierdută.

Szijjjártó a spus: “Din păcate, s-a vorbit mult despre sancţiuni” şi se pare că “unii lideri nu sunt dispuşi să ia în considerare realitatea”, timp în care se întâmplă exact opusul a ceea ce au promis, pentru că măsurile punitive nu au dus la o încetare rapidă a războiului, iar economia europeană se află într-o situaţie extrem de dificilă.

“Chiar nu ştiu unde trăiesc aceştia atunci când vorbesc despre succesul sancţiunilor Uniunii Europene”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare