Germania nervoasă că a scăpat de gazele rusești și a dat de gazele americane super scumpe

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a reproşat miercuri mai multor ţări, în primul rând SUA, că vând la preţuri foarte ridicate gazele care le înlocuiesc pe cele din Rusia, transmite AFP conform Agerpres.

„Anumite ţări, chiar prietene, obţin adesea preţuri astronomice”, a declarat oficialul într-un interviu acordat ziarului regional Neue Osnabruecker Zeitung. „Asta creează o problemă”, a apreciat el, adăugând că a cerut Comisiei Europene să „discute” cu statele respective.

După ce a invadat Ucraina şi a fost sancţionată de Occident, Rusia a redus mai întâi semnificativ livrările de gaz către Germania, iar la începutul lui septembrie le-a sistat. Înainte de conflict, gazul rusesc reprezenta 55% din importuri.

Prin urmare, Berlinul a fost nevoit să îşi diversifice furnizorii şi a crescut considerabil volumul achiziţiilor de gaze naturale lichefiate (GNL), mult mai scumpe. La fel au procedat şi alte ţări europene, orientându-se în special către Statele Unite, iar ponderea GNL americane în importurile europene respective a crescut de la 28% anul trecut la 45% în prezent.

Habeck s-a referit deci în primul rând la furnizorii americani, reamintind că „Statele Unite au făcut apel la noi când au explodat preţurile petrolului” şi apreciind că „o astfel de solidaritate ar fi utilă şi pentru amortizarea preţurilor gazelor”.

În primăvară, când preţurile la petrol erau în creştere, Statele Unite au făcut apel la rezerva strategică naţională pentru a reduce presiunea asupra pieţelor, iar aliaţii lor din Agenţia Internaţională pentru Energie au sprijinit acest efort, menţionează AFP.

Germania cere de asemenea Uniunii Europene să îşi coordoneze achiziţiile de gaze, pentru a obţine preţuri mai scăzute. Ministrul citat a afirmat că UE trebuie „să îşi pună în comun puterea pe piaţă şi să orchestreze un comportament de achiziţii inteligent şi sincronizat (…) astfel încât diferitele state din Uniune să nu liciteze unele împotriva altora”.

Berlinul a anunţat săptămâna trecută un plan de asistenţă în valoare de 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţului la gaze atât pentru populaţie, cât şi pentru economia germană. Iniţiativa a fost criticată de alte ţări europene, în special de Franţa şi Italia, care au acuzat Germania că acţionează de una singură. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo închide Dacia și Ford

    Companiile Dacia și Ford vor avea, voluntar, producția oprită...

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare