De ce să mai stingem becul? Românii consumă cea mai puțină energie din UE. Nemții consumă de 2,4 ori mai mult

România iese în evidenţă la nivel european prin faptul că este ţara cu cel mai mic consum de energie per capita. Practic, invitaţia CE de a mai stinge becul devine aproape imposibil de pus în practică pentru că România nici nu prea mai are ce să scoată din priză, scrie Ziarul Financiar.

Cu un consum de numai 2,7 MWh pe cap de locuitor, la nivelul anului 2020, România este ultima ţară la nivel european în ceea ce priveşte consumul de energie. Chiar şi Ucraina avea la nivelul anului 2020 un consum de energie mai mare, de circa 2,8 MWh per capita, după cum arată datele publicate de Agenţia Internaţională pentru Energie. Germanii consumau 6,4 MWh pe locuitor, Norvegia avea un consum de 23,3 MWh pe cap de locuitor în 2020, iar liderul absolut al consumului de energie pe cap de locuitor este Islanda, cu un nivel imposibil de egalat, de 51 MWh pe persoană.

Potrivit datelor din 2021, consumul casnic a ajuns în România la o pondere de circa 25% din consumul total de energie, media la nivel european, la nivelul anului 2020 fiind de 27%. Merită precizat însă că în ultimii ani România a trecut printr-un proces de dezindustrializare agresiv. Aceste explicaţii au rost în contextul în care printre noile propuneri ale Comisiei Europene (CE) de a trece cu bine iarna se numără şi indicaţia ca fiecare stat să-şi reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf. Astfel, statele membre va trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preţ preconizat, şi să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia mai spune că acest lucru înseamnă ca fiecare stat să analizeze acele 3-4 ore de vârf, cumulat cu estimările de producţie, şi să încerce să reducă consumul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Articole relationate

    Categorii populare