Naționaliștii suedezi vor face dintr-un guvern condus de liderul Partidului Moderat

Liderul Partidului Moderat din Suedia, Ulf Kristersson, a primit luni mandatul de a forma guvernul după ce blocul de dreapta din care face parte a câştigat majoritatea în recentele alegeri generale, a declarat preşedintele parlamentului, relatează Reuters.

„A fost o decizie destul e simplă”, a spus preşedintele parlamentului Anders Norlen, precizând că nu a stabilit un termen-limită pentru deliberări.

Moderaţii, Democraţii Suedezi, creştin-democraţii şi liberalii au câştigat 176 de mandate în parlamentul de 349 de locuri, puţin mai mult decât mandatele obţinute de centru-stânga, 173, potrivit autorităţii electorale suedeze.

Se anticipează că Kristersson va încerca să formeze un guvern minoritar, lăsând unul sau două partide de dreapta în afara coaliţiei de guvernare, deşi se va baza pe sprijinul lor în parlament.

Aceste alegeri reprezintă un moment de cotitură în politica din Suedia, în contextul în care Democraţii Suedezi, un partid antiimigraţie cu rădăcini în doctrina supremaţiei albilor, este pe punctul de a dobândi influenţă asupra politicilor guvernamentale, comentează Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare