Ciolacu: Când mărim pensiile, mărim la toată lumea.Trebuie să plecăm de la 10%

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, joi seara, la Craiova, că pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, iar majorarea trebuie să pornească de la 10%.

„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor adresată de un jurnalist.

Liderul PSD a mai afirmat că ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie ca legea bugetului să fie prezentată în noiembrie, pentru a fi timp de dezbateri.

„Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare