Engie România anunță dezastrul

Furnizorul de gaze şi electricitate Engie România, unul dintre cei mai mari din ţară, nu a putut răspunde cererii unui client noncasnic din sectorul HoReCa, ce dorea electricitate şi gaze la un preţ fix garantat timp de un an, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei.

Este vorba despre hotelul Orizont din Predeal. „Am primit o notificare de la furnizorul nostru, Engie, că nu ne poate furniza gaze începând cu 1 noiembrie, deşi contractul era în derulare, nu urma să expire”, a afirmat, pentru AGERPRES, Ionuţ Şandor, managerul hotelului.

Pe de altă parte, reprezentanţii Engie au arătat, pentru AGERPRES, că respectivul client a cerut un preţ fix pentru o perioadă de un an, ceea ce compania nu poate asigura.

„Referitor la solicitarea clientului persoană juridică din domeniul HoReCa, aceasta viza o ofertă de energie electrică şi gaze naturale, la un preţ fix, garantat timp de 12 luni în perioada septembrie 2022 – august 2023. Pe fondul volatilităţii ridicate a preţurilor de achiziţie, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, precum şi al unui deficit de volume disponibile în vederea achiziţiei, Engie România nu a putut prezenta către clientul respectiv o ofertă care să întrunească condiţiile specificate de solicitant”, au susţinut oficialii companiei.

Aceştia au arătat că aceeaşi situaţie se aplică şi altor clienţi, pe măsură ce contractele aflate în derulare expiră.

Companiile din energie au avertizat, în ultima perioadă, că vor exista probleme în piaţă cu asigurarea continuităţii în alimentare. Aceasta deoarece statul a stabilit un plafon de preţ pentru decontarea sprijinului acordat consumatorilor de energie electrică (1.300 de lei pe MWh) sub preţul pieţei şi sub costul achitat de furnizori.

În plus, există întârzieri de mai multe luni în decontarea diferenţei dintre preţul real al energiei şi cel din factura consumatorilor, ceea ce creează probleme financiare companiilor.

„Cu toată responsabilitatea, ne simţim datori să atragem atenţia asupra riscului ca, în situaţia foarte probabilă în care unii furnizori de energie electrică vor ajunge în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu public, mecanismele specifice de furnizor de ultimă instanţă să nu mai funcţioneze efectiv şi eficient”, se arăta într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, ACUE, la începutul acestei lun

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare