Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, în cadrul conferinţei ”New Security Center – Black Sea and Balkans Security Forum” că temele păcii şi războiului au revenit pe tărâm europea, iar provocarea adusă de agresiunea militară fără precedent a Federaţiei Ruse la adresa sistemului internaţional bazat pe reguli ne obligă să ne regândim acţiunea, resursele şi viziunea. Premierul a mai spus că regiunea Mării Negre devine acum o miză mai mare ca oricând nu doar în sensul clasic, militar, al securităţii, cât mai ales din perspectivă largă geopolitică.
”Privind retrospectiv, pandemia de COVID-19 apare acum ca un test preliminar pentru provocările actuale. Răspunsul comunităţii europene şi euro-atlantice la pandemie s-a dovedit a fi, după unele dificultăţi şi ajustări de început, eficace şi salutar. El a reuşit să scoată la suprafaţă solidaritatea comunităţii euroatlantice, capacităţile de rezilienţă ale acesteia”, a spus premierul.
”Provocarea adusă de agresiunea militară fără precedent a Federaţiei Ruse la adresa sistemului internaţional bazat pe reguli ne obligă să ne regândim acţiunea, resursele şi viziunea. Este inevitabil, pentru că viitorul apare plin de riscuri şi mai incert decât ne-am fi putut imagina în urmă cu cinci ani. Crizele multiple, suprapuse şi interdependente pe care le parcurgem astăzi afectează toate guvernele. Însă modalitatea în care s-au coalizat forţele societăţii libere i-a surprins tocmai pe cei care mizau pe slăbiciune şi vulnerabilitate”, a afirmat premierul.
Potriivit acestuia, ”de la capacitatea de decizie politică în criză până la sprijinul opiniei publice, ceea ce defineşte această comunitate este puterea de mobilizare – în serviciul binelui, dar şi cu conştiinţa potenţialului unor sacrificii care se dovedesc necesare”.
”Acest test de rezilienţă are şanse de a fi trecut. În aceasta constau virtutea şi forţa lumii libere, democratice, a valorilor pe care le împărtăşim în spaţiul euro-atlantic”, a spus Ciucă.
Premierul a vorbit despre deciziile acestui an, în UE, în NATO şi în cadrul comunităţii democratice, care ”dau o bună măsură a capacităţilor noastre de coeziune, de apărare a unor valori universale”.
”Pentru România, ca beneficiară, dar şi contribuitoare vizibilă la măsurile de răspuns şi reasigurare ale Alianţei, ale SUA ca partener strategic, ale UE, ale partenerilor noştri globali, rezultatele eforturilor noastre din acest an inspiră optimism. Ponderea geopolitică şi caracterul strategic indispensabil ale zonei Mării Negre sunt o realitate şi o cerinţă promovate de România de mulţi ani. Pentru prima oară în istoria sa, NATO, la Summit-ul de la Madrid, declară zona Mării Negre ca zonă de interes strategic aliat, iar securitatea ei, parte integrantă a securităţii euroatlantice. Nu doar că flancul estic primeşte întăririle şi postura necesare, dar regiunea pontică devine parte integrantă a recentrării aliate pe misiunea ei fundamentală în Europa”, a spus el.
Nicolae Ciucă a mai spus că, din perspectiva securităţii, vedem reconsolidate capacităţile de apărare şi descurajare în această regiune.