Premierul Ciucă: Suntem cu cel puţin un pas în urma acţiunilor de dezinformare şi propagandă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, în conferinţa ”New Security Center – Black Sea and Balkans Security Forum”, că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp ne demonstrează că suntem cu cel puţin un pas în urma acţiunilor de dezinformare şi propagandă şi că este nevoie ca oamenii să aibă acces la informaţii reale, el precizând că este nevoie de un efort comun, transparent pentru a asigura protecţia cetăţenilor.

”Au fost probleme pe care le-am resimţit pe propria piele, nu mă refer la persoane ci la o serie întreagă de ţări ţintă care au fost supuse acestor atacuri propagandistice, de dezinformare, de neinformare, de inducere în eroare, de influenţare a deciziei, inclusiv a deciziei politice şi ceea ce este cel mai grav este influenţarea percepţiei publice, pe care foarte greu reuşeşti după aceea să o combaţi şi să o aduci la adevăr”, a spus premierul despre pericolul dezinformării. 

Nicolae Ciucă a arătat că ”instrumente concrete nu au fost create”. 

”Există această temere că, în momentul în care dezvolţi foarte mult instrumente de contracarare, să depăşeşti zona de normalitate şi să generezi discuţii de respingere”, a arătat el.

”Cel puţin din punct de vedere al instrumentelor guvermamentale, am putut să constatăm că există această temere, în public,  atunci când un Guvern, nu vorbim doar de Guvernul României, se întâmplă oriunde în Europa şi în lume, atunci când Guvernul încearcă să dezvolte astfel de instrumente, populaţia are această temere a controlului de la nivelul Guvernului şi nu ştim unde se poate ajunge. Perspectiva mea, modul meu de a înţelege acest aspect este acela al unui dialog şi a unei soluţii pe care să o găsim împreună cu societatea civilă. Este nevoie ca oamenii să aibă acces la informaţii reale, în timp şi desigur partea aceasta de comunicare, de dialog transparent este tot ceea ce am putut să facem până în acest moment”, a mai afirmat şeful Executivului.

Nicolae Ciucă a mai spus: ”Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp ne demonstrează că suntem cu cel puţin un pas în urma acţiunilor de dezinformare şi propagandă. Deci, este nevoie, cred, de un efort comun, transparent astfel încât să putem să fim în măsură să asigurăm protecţia cetăţenilor, pentru că aici nu este vorba de protecţia unui guvern sau a unei instituţii, ci este vorba de protecţia cetăţenilor, este vorba despre protecţia şi securitatea, stabilitatea unei ţări, care într-un final trebuie să aibă o soluţie. Nu am soluţia, în momentul de faţă, nu cred că o are nimeni, s-a încercat la toate forurile şi la toate structurile, naţionale şi internaţionale. Cred că este nevoie de un efort naţional cât şi de unul internaţional, pentru o soluţie care este cât se poate de necesară, pentru că vedem efectele acţiunilor de propagandă şi dezinformare”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare