spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
7.3 C
București

Polonia anunță că cere banii din PNRR chiar dacă nu vrea să facă pe plac Bruxellesului cu schimbările în sistemul judiciar

Polonia, criticată pentru deficienţele sale în materie de independenţă a justiţiei, ceea ce o împiedică să acceadă fondurile de relansare ale UE, intenţionează să formuleze prima cerere de transfer de bani în două luni, a declarat marţi premierul Mateusz Morawiecki, potrivit AFP.

Cele 27 de state membre ale UE au dat în iunie undă verde pentru Planul de Redresare şi Rezilienţă al Poloniei, punând în acelaşi timp condiţii pentru un transfer efectiv de bani din suma totală de 35 de miliarde de euro.

„Cred că până la finalul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie va fi depusă o astfel de cerere”, a declarat presei prim-ministrul Mateusz Morawiecki.

Şeful guvernului populist-naţionalist a precizat totuşi că aşteaptă reacţia Bruxellesului „cu luciditate, realism şi poate cu scepticism”.

Varşovia, care nu a satisfăcut încă aşteptările europene în legătură cu sistemul său judiciar, pare acum să minimalizeze importanţa acestor fonduri pentru economia naţională.

„Nu este o sumă care să poată avea un impact asupra situaţiei economice sau financiare a Poloniei”, a declarat vineri Morawiecki la televiziunea de stat.

Bruxellesul a pus trei condiţii pentru a începe să transfere fonduri: destructurarea reală a camerei disciplinare a Curţii Supreme din Polonia, reforma regimului disciplinar al magistraţilor şi posibilitatea pentru judecătorii sancţionaţi de a-şi vedea cazul reexaminat de o instanţă independentă şi imparţială.

CJUE, cu sediul la Luxemburg, a denunţat aspectul disciplinar al reformei judiciare din Polonia, apoi a condamnat această ţară în octombrie 2021 la amenzi de un milion de euro pe zi pentru a o determina să oprească funcţionarea controversatei camere disciplinare a Curţii Supreme.

Aceste sancţiuni au ajuns marţi la 300 de milioane de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare