Senatorii cer internet gratuit

Senatorii vor internet gratuit în străinătate. Acum scot bani din buzunar pentru a intra pe internet de pe smartphone sau tablete, asa ca vor să ceară renegocierea contractului cu furnizorii de telefonie mobilă, astfel încât să primească şi această facilitate, transmite Digi 24.

Lunar, bugetul Senatului acoperă cheltuielile interne cu telefonie mobilă ale celor 168 de aleşi. În medie, acestea sunt de aproximativ 5.000 de lei, ceea ce face ca anual să fie cheltuiţi 60.000 de lei pentru aceste nevoi.

Convorbirile internaționale şi în roaming se decontează numai atunci când senatorii sunt în străinătate, în interes de serviciu. Cum însă comunicarea modernă s-a mutat pe internet, aleşii cer acum decontarea, măcar parţială, a acestui servicu.

Soluţia găsită, acordarea unui prag maxim de 50 de euro pentru acoperirea acestor cheltuieli doar pentru membrii Biroului Permanent, a provocat însă noi nemulţumiri.

„Eu m-am fript de câteva ori, mergând în străinătate şi având deschis accesul la date. Costă enorm de mult. Din acest motiv, mă rezum întotdeauna unde găsesc o reţea Wi-Fi să mă branşez acolo şi, cu asta, basta”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului.

„Domnule preşedinte… Senatorii au câte un telefon de la Senat, au minute incluse, dar nu au acces la internet. (….) Nu au. Şi atunci, să dăm tuturor”, a spus Nicolae Moga, chestor al Senatului.

„Domnule secretar general, faceţi dumneavoastră o negociere să ni-l dea gratis. Da? Pentru că se poate. Eu cred că a fost foarte prost negociat … Nici nu trebuia acceptată ideea să dai cu minute la senatori, fără internet”, a declarat Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

„Mă oblig să mă interesez de aceste contracte şi de facilităţile care se pot acord în continuare… (….) Alte instituţii, de rang mai mic decât Senatul, au reuşit negocieri foarte bun”, a spus Verestóy Attila, chestor al Senatului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Republicanii își pregătesc campania pentru alegerile intermediare din noiembrie fără Trump pe copertă

    Republicanii își ajustează campania pentru alegerile intermediare din noiembrie,...

    Războiul din Iran face jocurile pentru Casa Albă 2028: Jocul lui Rubio

    Secretarul de stat american Marco Rubio s-ar fi putut...

    Articole relationate

    Categorii populare