Claudiu Lucaci a pierdut şefia Ştirilor TVR

Stelian Tănase, şeful SRTv, a declarat pentru MEDIAFAX că va numi un director interimar la Direcţia Ştiri din TVR şi va organiza „foarte repede” un concurs pentru ocuparea acestei funcţii, în contextul în care contestaţia lui Claudiu Lucaci în urma reevaluării acestuia ca manager a fost respinsă.

„Nu voi lua nicio decizie cât este în concediu medical (Claudiu Lucaci, n.r.). Acţionăm cu legea, am câţiva avocaţi în jur, adică Biroul Juridic al Televiziunii Române„, a declarat Stelian Tănase, preşedinte-director general al SRTv, vineri, pentru MEDIAFAX.

„Eu nu iau decizii până când ei (juriştii, n.r.) nu îmi spun care este calea corectă. (…) El are trei zile de concediu medical”, a completat Tănase. Pe de altă parte, Stelian Tănase a spus că există câteva candidaturi pentru această funcţie. „Nu am luat încă o decizie asupra cui mă voi opri. Nici nu pot lua o decizie până în momentul în care nu lichidez problema din spate, trebuie întâi să închid povestea cu Lucaci pentru a spune cine va fi interimar”, a declarat Tănase.

El a precizat că va fi organizat „foarte repede concurs, indiferent de cine va fi interimar”. „Este nevoie de cineva care să semneze actele curente”, a mai spus Stelian Tănase.

Contactat, vineri, de MEDIAFAX, Claudiu Lucaci a spus că este în concediu medical în perioada aceasta. „Nu aş putea să vă spun decât că orice acţiune care se face în perioada suspendării unui contract de muncă este nelegală”, a spus Claudiu Lucaci pentru MEDIAFAX. „Există recursul la instanţă, ceea ce am şi făcut, orice acţiune de genul acesta poate fi contestată în instanţă”, a adăugat acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Premierul polonez: Nu mai promitem nimic Ucrainei

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut delegației poloneze prezente...

    Articole relationate

    Categorii populare