La Târgu Mureș: Sprijinul financiar pentru nou-născuți a fost redus de la 2000 de lei la 1000 de lei, iar dacă până acum trebuia să faci dovada că muncești, acum trebuie să faci dovada că nu muncești

Liber la bani și pentru cei care nu muncesc! Sprijinul financiar pentru nou-născuți a fost redus ieri, de la 2000 de lei la 1000 de lei, iar dacă până acum trebuia să faci dovada că muncești, acum trebuie să faci dovada că nu muncești! Deci, stai în zonele marginalizate, faci parte din categoria celor care umblă la cerșit și au o meserie din a face copii, nu muncești, dar primești!, scrie pe Facebook consilierul local din Târgu Mureș, Claudiu Maior.

Cine înțelege, înțelege! Nu fac referire la oamenii săraci, cinstiți și care muncesc! Tot respectul pentru ei!Bravo, domnule primar! Să vină buluc la „sprijin” și la vot!, mai spune Maior.

1000 de lei pentru fiecare nou-născut din Târgu Mureș! O hotărâre de Consiliu adoptată ieri la propunerea UDMR oferă sprijin pentru nou-născuții și familiile acestora din Târgu Mureș. Ajutorul de 1.000 de lei poate fi solicitat în termen de 60 de zile de la naștere la Direcția de Asistenţa Socială, a scris pe Facebook primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce face Japonia cu urșii

    Din cauza recrudescenței atacurilor comise de urși, Japonia a...

    Ziua Poliției Penitenciare la Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi...

    Mureșul vrea să atragă turiști străini

    Județul Mureș își promovează potențialul turistic pe piețele internaționale....

    Marina americană are probleme cu un tip de rachetă

    Marina SUA a întâmpinat probleme la desfășurarea unei versiuni...

    Ambasada Rusiei in Stockholm atacată cu drone

    Ambasadoarea Suediei la Moscova, Christina Johannesson, va fi convocată...

    Nou val de căldură așteptat in Europa: 44 grade

    Spania și Franța se pregătesc pentru un nou val...

    Femeia care „citește” gândurile lui Trump

    Pe 20 ianuarie 2025, Trump a numit-o oficial pe...

    Articole relationate

    Categorii populare