Politologul american John Mearsheimer: SUA și aliații lor din NATO au jucat un rol hotărâtor în evenimentele care au condus la războiul din Ucraina

Statele Unite și aliații lor din NATO au provocat conflictul din Ucraina și, de aceea, poartă întreaga responsabilitate pentru nenorocirile acestuia, a declarat politologul american John Mearsheimer, relatează agenția URA.ru.

”Statele Unite și aliații lor din NATO au jucat un rol hotărâtor în evenimentele care au condus la războiul din Ucraina, iar acum ele joacă un rol central în această confruntare”, a declarat John Mearsheimer, citat de publicația The National Interest. El a precizat că aliații americani poartă o anumită responsabilitate pentru consecințele crizei ucrainene, dar că, în general, ei urmează exemplul Washingtonului.

Politologul a subliniat că vina Statelor Unite este că au promovat în privința Ucrainei o politică evaluată de Kremlin ca o amenințare existențială, așa cum, de-a lungul anilor, au avertizat în repetate rânduri politicienii ruși. ”Mă refer, în special, la ideea obsedantă a Americii de a băga Ucraina în NATO și de a o transforma într-o fortăreață a Occidentului la granița cu Rusia. Administrația (președintelui SUA, Joe) Biden nu a dorit să înlăture această amenințare cu ajutorul diplomației”, a spus el.

Mearsheimer a adăugat, de asemenea, că Washingtonul și-a dublat poziția agresivă împotriva Rusiei după ce a început operațiunea specială din Ucraina, ceea ce confirmă teza potrivit căreia SUA nu sunt interesate de găsirea unei soluții diplomatice la acest conflict. ”În același timp, Ucraina, care a suferit deja foarte mult, va avea și mai mult de suferit”, a rezumat expertul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Republicanii își pregătesc campania pentru alegerile intermediare din noiembrie fără Trump pe copertă

    Republicanii își ajustează campania pentru alegerile intermediare din noiembrie,...

    Războiul din Iran face jocurile pentru Casa Albă 2028: Jocul lui Rubio

    Secretarul de stat american Marco Rubio s-ar fi putut...

    Articole relationate

    Categorii populare